Duminică dimineața, în jurul orei 09:40, o femeie care se îndrepta spre biserică a încercat să se strecoare printre o mașină parcată pe trotuar și o groapă efectuată la intersecția străzilor Traian Lalescu cu C. Flamarian. O clipă de neatenţie a fost suficient pentru ca femeia să alunece în groapa adâncă de peste 2 metri.
Un echipaj SMURD a ajuns repede la fața locului și a preluat femeia pentru investigații.
Un martor la eveniment a contactat poliția pentru a reclama incidentul, însă i s-a spus că nu este de competența lor să intervină. ”Bineînțeles dacă această groapă ar fi fost semnalizată cum trebuie nu am fi fost martorii unei asemenea întamplări” este de părere orădeanul Florin D.
Din fericire, chiar dacă groapa este adâncă, femeia a scăpat doar cu zgârieturi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!