Astfel, Serviciul Politiei Rutiere a organizat mai multe actiuni pe raza municipiului Oradea si pe drumurile nationale din judet, în vederea prevenirii accidentelor rutiere. În cadrul actiunii, oamenii legii au aplicat 99 de sanctiuni contraventionale.
Marea majoritate a acestora, 34, au fost pentru depasirea limitelor legale de viteza, trei pentru efectuarea unor manevre de depasire neregulamentara, una pentru conducere sub influenta alcoolului si 61 de sanctiuni pentru alte abateri.
Valoarea amenzilor aplicate a ajuns la aproape 6.000 lei noi, bani care vor ajunge în bugetele localitatilor pe raza carora s-au constatat neregulile. De asemenea, politistii au ridicat în vederea suspendarii un permis pentru conducerea unui autoturism sub influenta alcoolului.
Aceleasi sfaturi
Depasirea limitelor legale de viteza si viteza neadaptata la conditiile de trafic reprezinta unele din principalele cauze a accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice din judetul Bihor. De aceea, politistii ne recomanda sa nu urcam la volan obositi sau sa oprim imediat autoturismul si sa ne odihnim în momentul în care simtim o stare de oboseala accentuata. Înainte de a porni la drum, suntem sfatuiti sa ne punem centura de siguranta.
Sebastian Kovacs
Citiți principiile noastre de moderare aici!