Prezent la Oradea pentru a forma profesionişti ai Dreptului, judecătorul Cristi Danileţ a prezentat o situaţie cel puţin sumbră în privinţa delincvenţei juvenile din ţara noastră.
Fenomenele sociale au fost făcute cunoscute de Danileţ – membru al Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul cursului de formare „Educaţie juridică pentru elevi”, organizat de Colegiul Consilierilor Juridici Bihor, în parteneriat cu „Voci pentru Democraţie şi Justiţie” (VeDemJust) şi Facultatea de Drept din Oradea.
„Am venit la Oradea la o întâlnire cu consilieri juridici interesaţi de-a face voluntariat prin a preda Educaţie juridică în şcolile şi liceele din acest judeţ. Protocolul pe care l-a încheiat Ministerul Justiţiei cu Ministerul Educaţiei, în urmă cu patru ani, permite magistraţilor români să meargă în şcoli şi licee, iar copiilor să vină în vizită în instanţele din România.
Acum, printr-un proiect pe care l-am iniţiat eu cu organizaţia din care fac parte, «Voci pentru Democraţie şi Justiţie» (VeDemJust), ne-am gândit să extindem acest tip de activitate de la magistraţi către avocaţi, consilieri juridici, notari, absolvenţi, chiar şi studenţi la Drept care sunt interesaţi să vorbească cu copiii despre reguli. Nu merg în şcoli să le predea copiilor Dreptul, ci le vorbesc despre importanţa de a cunoaşte regulile şi de a le respecta”, a explicat Cristi Danileţ.
Statistici şocante
Acesta le-a prezentat juriştilor exemple de infracţiuni comise de minori şi cifre frapante privind delincvenţa juvenilă. Ceea ce i-a şocat pe cei prezenţi a fost faptul că statistica arată că, zilnic, sunt trimişi în judecată cinci minori pentru comiterea infracţiunilor de furt şi doi minori pentru tâlhărie, ori că în fiecare zi un minor care comite o lovire sau vătămare corporală simplă ori gravă ajunge în faţa instanţei.
„În România avem o dată la trei zile un omor comis asupra unui minor şi o dată la patru zile un minor care omoară o altă persoană în România. Lucruri extrem de grave. Cineva trebuie să tragă un semnal de alarmă. Programul acesta de Educaţie juridică vine cumva ca un auxiliar la curriculumul existent în România. Încă nu este implementat în mod oficial, dar eu cred că e important ca practicienii Dreptului să se întâlnească cu copiii, pentru că au multe exemple.
Eu, ca judecător, deseori, în întâlnirile cu elevii, le povestesc din cazuistica pe care o am cu minorii. Ieri (vineri – n.r.), la Cluj am soluţionat un caz cu o tânără, elevă în clasa a XII-a, care furase un card de la profesoara sa din poşetă şi, ştiind PIN-ul, s-a dus şi a extras bani din bancomat. M-am uitat în Cod şi m-am speriat când am văzut că practic acea tânără a comis trei infracţiuni: furtul, accesul la date electronice şi retragerea frauduloasă a unei sume de bani. Sunt trei infracţiuni, iar pedeapsa este de la 2 la 7 ani.
Vă daţi seama că un tânăr la această vârstă îşi începe viaţa având cazier pentru următorii 5, 6 ani de zile”, a exemplificat judecătorul Danileţ.
În opinia sa, este mai bine să fie atenţionaţi copiii despre pericolele care sunt în jurul lor şi să fie învăţaţi despre reguli pentru a-i responsabiliza şi pentru a preveni încălcarea legilor, dar mai ales pentru a reduce din numărul de dosare care se află pe rolul instanţelor din România implicând copii. Danileţ a arătat că foarte mulţi copii sunt implicaţi ca victime sau autori în comiterea unor infracţiuni extrem de grave (furt, tâlhărie, abuzuri sexuale, violuri, chiar omoruri).
„Îi învăţăm cum anume se foloseşte facebook-ul. Unii au impresia că poţi să scrii pe facebook absolut orice, poţi să înjuri persoane etc. Sau dacă îţi faci un grup pe whatsApp sau pe Facebook este ceva privat. Nu, este un loc public. Tot ce văd mai mult de patru ochi se consideră, din punct de vedere al legii, loc public. Îi învăţăm pe copii cum să reacţioneze dacă sunt agresaţi la şcoală sau pe stradă. În cât timp trebuie să se adreseze şi unde anume pentru a-şi apăra drepturile.
Îi învăţăm totodată să aibă atitudine. Atunci când se încalcă legea în jurul lor, să reacţioneze cumva. Important este să înţeleagă că nu trebuie să rămână pasivi când se încalcă legea. Adică nu doar tu trebuie să fii corect, ci şi cei din jurul tău să fie corecţi”, a mai punctat judecătorul.
78 de consilieri juridici şi oameni care au absolvit Dreptul sau sunt pe cale să-l absolve au învăţat tehnici şi metode de a preda, într-un mod non formal, Educaţia juridică în şcoli şi licee. Urmează apoi ca, în baza unui protocol care va fi încheiat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, să se facă o programare pe zile şi pe şcoli când cei instruiţi să meargă şi să le predea copiilor Educaţie juridică.
Citiți principiile noastre de moderare aici!