„Noi credem în cântec. În cântecul care comunică şi se comunică. În cântecul care cuminecă. Credem, aşadar, în cântecul care afectează şi-n care se recunoaşte fiinţa. Fiindcă numai acest cântec naşte ceea ce sugerăm noi prin sintagma «cântecul de după cântec». Credem, aşadar, în singurătăţile cântecului şi-n cântecul singurătăţii învinse”. Aceasta este mărturisirea celor doi autori: Ioan Degău şi Miron Blaga, ai celui de-al doilea volum al lucrării „Cântecul de după cântec”, volum lansat aseară la Restaurantul „Transilvania”. Aproximativ 200 de invitaţi, interpreţi, instrumentişti, oameni de litere, dar şi finanţişti, jurişti şi ziarişti au participat la eveniment. Ambii autori sunt nume consacrate în peisajul publicistic.
Ioan Degau a condus sucursala Bihor a BNR, este iniţiatorul, finanţatorul şi coordonatorul principal al monumentalului studiu monografic „Beiuşul şi lumea lui”, a publicat, în trei volume Pagini din istoria BNR, Monografia comunei Bunteşti, dacă ar fi să enumerăm doar câteva dintre titlurile care l-au consacrat ca publicist. Autor a peste 2000 de note, informaţii, articole, reportaje, recenzii, cronici, a coordonat apariţia a peste 100 de volume la Editura Anotimp, iniţiator şi conducător al unor publicaţii, Miron Blaga spune că volumul este „o perspectivă- destul de vastă, este adevărat, dar incompletă- care se cere îmbogăţită şi, pe alocuri, corectată în timp”.
Deschizători de drum
„Credem că, înmulţindu-se filologii şi absolvenţii de muzică bihoreni se vor găsi în timp câţiva entuziaşti care să abordeze folclorul şi melosul popular mai aplicat şi mai profund decât am făcut-o noi. Am încercat să deschidem un drum, şi în acelaşi timp, să nu lăsăm uitarea să se depună peste mesagerii cântecului românesc din Bihor, şi totodată, poate cu îndreptăţire sau nu, să vă propunem atenţiei o pleiadă de tinere talente, sugerându-le, acestora calea autenticităţii”, a precizat Ioan Degău.
Autorii au ţinut să precizeze că numărul de pagini alocate unuia sau altuia dintre interpreţi nu definesc valoarea lor ci doar cantitatea datelor şi documentelor aflate la îndemână. În scopul comunicării cât mai precise şi clare a intenţiilor referitoare la obiectivele cărţii, Ioan Degău şi Miron Blaga au colaborat cu Constantin Mălinaş, Petrică Popa, Oana Lianu, Tiberiu Alexandru. Despre carte au vorbit nume grele ale vieţii culturale locale: reputatul ziarist Ioan Laza, istoric Viorel Faur, Ligia Mirişan, directorul Bibliotecii Judeţene, muzeograful Mihoc Blaga şi naista Oana Lianu. Autorii au ţinut să mulţumească unor colaboratori care au înţeles exact importanţa demersului lor: Florica Ungur, Elvira Lerinţiu, Daniela rada, Geta Negrean, balogh Timea, Cătălina Hannel, Ioana Urs, Diana Oţet, Florea Crişu, Corneliu Biuciuman, petrică Popa, Constantin Bailef, Nicolae Meseşean, Monica şi Horia Neag, Octavian Blaga, Gabriela Chişe, Virginia Pop, şi nu în ultimul rând jurnalistului Mircea Stroe care s-a îngrijit de corectura cărţii.
V.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!