Inițiatoarea ideii își propune să producă legume organice în Marghita. Va crea 2 locuri de muncă permanente și 3 sezoniere și va sprijini 10 familii defavorizate.
Competiția de afaceri sociale „Fabricat în țara lui Andrei” organizată de OMV Petrom se află la a II-a ediție. La nivel național, 10 idei dintr-un total de 180 înscrise, au primit finanțarea. Cei 10 antreprenori sociali își propun să genereze peste 35 de locuri de muncă în primul an de activitate și venituri pentru încă 78 de localnici. Printre domeniile abordate de cele 10 afaceri sociale se regăsesc: asigurare de îngrijire la domiciliu pentru vârstnici, producție de plante aromatice, legume BIO, uleiuri vegetale sau accesorii vestimentare cusute de mână. De asemenea, multe dintre afaceri își propun să instruiască oamenii din comunitate pentru creșterea șanselor de angajare.
Prima ediție a programului Fabricat în Țara lui Andrei a creat afaceri sociale în 7 comunități din România. În doi ani, au fost generate peste 24 locuri de muncă permanente și 32 sezoniere. Antreprenorii au pregătit, în cadrul afacerii sociale, peste 350 de persoane și au generat venituri pentru 217 localnici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!