FCO a lansat la sfârșitul anului trecut întâia ediție a programului „Științescu” în Oradea, din dorința de a stimula interesul şi de a dezvolta abilitățile și potențialul tehnic al elevilor din județul Bihor, prin finanțarea de proiecte educaționale ce propun o abordare multidisciplinară și aplicată a științelor.
Conform managerului de proiecte în cadrul FCO, Teodora Albiter, prezentă la deschiderea lucrărilor atelierului RobotEM, pentru ediția inaugurală a programului „Științescu” la Oradea s-au primit proiecte din toate ariile STEM (științe, tehnologie, inginerie, matematică), cuprinzând activități diverse și interesante, iar RobotEM (care este unul dintre acestea) își propune să fie un cerc de robotică, în cadrul căruia elevi din clasele VII-IX de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” vor participa la activități de inițiere în programare și electronică, sub îndrumarea colegilor lor mai mari.
În cadrul RobotEM, tineri cu vârste cuprinse între 12 -15 ani, de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”, vor intra în tainele electronicii și programării. Aceștia vor învăța să construiască singuri roboți și sisteme autonome, pe care le vor programa pentru îndeplinirea unor sarcini simple, precum cele de alarmare, de monitorizare a temperaturii sau a consumului de energie electrică. Elevii vor desfășura activități în echipe, sub îndrumarea a doi profesori de informatică (Nagy Istvan și Teutsch Tunde), precum și a elevilor mai mari, care au experiență în programarea sistemelor, într-o manieră metodică, autonomă și responsabilă.
„După parcurgerea acestor etape de inițiere în programare și electronică, acești elevi vor învăța să proiecteze și să dezvolte roboți și sisteme autonome. Iar ca și finalitate a proiectului, ne propunem un sistem de alarmare și de monitorizare a temperaturii și a consumului de energie electrică într-o casă inteligentă”, spune prof. Nagy Istvan, unul dintre coordonatorii proiectului.
Participarea la lucrările cercului de robotică RobotEM este voluntară și gratuită, acestea desfășurându-se în perioada martie – iunie, după orele de curs. Prima ediție a programului se va încheia la sfârșitul lunii iunie, urmând ca cea de-a doua ediție să fie lansată în toamnă.
Prof. Daniel Topală
Citiți principiile noastre de moderare aici!