Aterizând pe Aeroportul orădean la ora 9:35, Băsescu s-a îndreptat apoi spre Parcul Traian. Aici, îl aştepta o Sală Mare a Consiliului Judeţean plină ochi. Primari, viceprimari, consilieri locali, directori de instituţii deconcentrate. Conform aşteptărilor, imensa majoritate a celor prezenţi erau membri PDL. Au fost prezenţi însă şi câţiva directori social-democraţi, precum Ioan Mihaiu (Finanţe), Emilia Gogoneaţă (CJAS), Bogdan Hossu (Tineret) sau Florian Pavel (Agricultură).
La prezidiu, Băsescu a luat loc între prefectul Gavrilă Ghilea şi preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle. De altfel, Ţîrle a fost singurul membru PNL ce a participat la întâlnirea cu Băsescu. După cuvântul introductiv rostit de prefectul Ghilea, ce l-a pus în temă pe preşedinte cu o serie de date despre judetul Bihor, la microfon a venit Radu Ţîrle. Deloc protocolar, şeful CJ Bihor i-a cerut franc preşedintelui să intervină pentru a evita legalizarea prostituţiei şi a drogurilor uşoare! Soluţii propuse, de altfel, de către comisia prezidenţială de la Cotroceni. „Domnule preşedinte, rugaţi comisia să reanalizeze!”, a cerut Ţîrle pe un ton imperativ. Băsescu se afla la nici doi metri distanţă… Apoi, preşedintele Consiliului a cerut sprijin prezidenţial pentru modernizarea Aeroportului Oradea, pentru sprijin financiar de la Guvern şi pentru fonduri necesare modernizării drumurilor din judetul Bihor.
Răspunsul lui Băsescu privind drogurile şi prostituţia nu a fost de natură să-l satisfacă pe Ţîrle. Deşi l-a asigurat pe penticostalul Ţîrle că şi el este creştin, creştin-ortodox şi că e la curent cu poziţia Bisericii în această problemă, Traian Băsescu a ţinut să sublinieze că, din postura sa de şef al Statului Român nu poate ignora problemele sociale ale ţării. „Toate aceste rapoarte ale comisiilor prezidenţiale sunt rodul muncii specialiştilor de ani de zile. Un preşedinte nu poate interveni pe conţinutul rapoartelor şi nici nu poate face abstracţie de realităţile României”, a spus preşedintele, punctând că va fi atribuţia oamenilor politici de a reglementa această problemă, pentru care comisia prezidenţială a sugerat anumite soluţii.
Către primari
Traian Băsescu s-a întors apoi asupra problemelor ce îi viza direct pe cei din sală: cheltuielile bugetare. „Suntem un Stat care consumă mult prea mult: 9,2% din PIB se duce pe sectorul bugetar. Iar bugetul de Stat reprezintă doar 32% din PIB. Vă daţi seama cât din buget e alocat atunci pentru cheltuielile cu sectorul bugetar?!”, a arătat preşedintele, dorind să-i conştientizeze pe reprezentanţii administraţiei publice locale de faptul că vor trebui reduse cheltuielile. De asemenea, Băsescu i-a rugat pe primari să aplice cât mai mult pentru obţinerea de fonduri europene, chiar dacă procedura e una birocratică. În acest context, şeful Statului a spus că observă o tendinţă a capilor administraţiilor locale pentru obţinerea de finanţări guvernamentale, spunând că există o tendinţă păguboasă, de a ignora posibilităţile finanţării europene.
Băsescu nu a uitat de Legea Educaţiei: el le-a atras atenţia primarilor asupra responsabilităţilor mărite care le revin prin noua lege.
Preşedintele şi-a susţinut punctul de vedere şi în chestiunea Parlamentului unicameral, pentru care doreşte un referendum pe 22 noiembrie. Conform preşedintelui, în condiţiile în care, după ce Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare, Parlamentul României îşi va intensifica la maximum schimburile cu Parlamentul de la Bruxelles, rostul unui parlament bicameral, stufos, se pierde. „În plus, nu suntem un stat federal şi nici nu tindem spre aşa ceva”, a motivat preşedintele, ţinând să-i asigure pe cei prezenţi că nu e o măsură cu caracter electoral. „E un capăt de drum”, a spus preşedintele, arătând că, deşi el a încercat şi până acum să impună Parlamentul unicameral, s-a lovit de reticenţa partidelor politice.
Calin Corpas, Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!