Numeroasele cronici literare din acest număr comentează volume de mare actualitate: Marius Miheț își continuă analiza din ediția anterioară despre Theodoros-ul lui Mircea Cărtărescu, Al. Cistelecan, la Carnete critice, scrie despre volumul de found poetry Inoculare al douămiistului Claudiu Komartin, Andreea Pop ia în colimator antologia de poezie a Elenei Vlădăreanu, ce se poate distinge în întunericul sălii, Radu Bejan, după ce în martie a moderat lansarea Orașului covoarelor a cisnădianului Constantin Buduleci, revine asupra cărții cu o cronică aplicată, Daniela Vizireanu prezintă placheta transcender a lui Bogdan-Alexandru Petcu, în timp ce Alexandru Lamba și Remus Boldea propun câte o opinie de cititor avizat despre două romane recent apărute: Instabil de Ruxandra Burcescu și Ca să nu se aleagă praful de toate de Cosmin Perța.
Recenziile însă nu se opresc aici, rubricile revistei oferind o mare diversitate de subiecte livrești. Florin Ardelean analizează textele diaristice și de memorii alese și adnotate de Nándor Bárdi și Judit Pál, apărute la Humanitas sub titlul Dincolo de tranșee. Cum au trăit maghiarii din Transilvania Marele Război și Trianonul. În cronica sa din cadrul rubricii Flashbook, Marius Chivu nu-l menajează defel pe vedeta internațională Haruki Murakami, autorul volumului Persoana întâi singular, apărut la Polirom în traducerea Andreei Sion. Alex Moldovan scrie despre trei cărți semnate de Sergio Ruzzier. Alte două romane sunt disecate minuțios: Ultimul interviu de Eshkol Nevo și Le sel de tous les oublis de Yasmina Khadra, de către Dan Romașcanu (Note de lectură), respectiv Alexandru Jurcan (Cartea străină).
Eseul cadrului universitar Magda Danciu se axează, de această dată, pe persoane, personae și personaje, iar editorialul lui Mihók Tamás, pe nou-înființatul club de lectură orădean, cu frecvență lunară, Pragul Vaida.
Oferta de beletristică este și ea bogată. În acest număr citim proză de Liviu G. Stan, Sergiu Someșan și Victor Pena, respectiv poezie de Octavian Soviany, Mircea Andrei Florea, Flavia Teoc, Bogdan Macarie, Balázs Imre József (în traducerea lui Mihók Tamás) și Chantal Maillard (traduceri realizate de Ioana Alexandrescu).
Artele sunt reprezentate critic de Irina-Roxana Georgescu, care comentează filmul Holy Spider (regia: Ali Abbasi), și Andrei Zbîrnea, care, la rubrica Discografic, prezintă albumul The Lines We Cross al celor de la Pristine.
Numărul este ilustrat cu lucrările tânărului fotograf orădean Oscar Ungvári.
Sumarul se încheie cu recomandările de carte ale membrilor redacției.
[eadvert]
Citiți principiile noastre de moderare aici!