Redacţia revistei de cultură Familia vă invită la lansarea numărului 7-8, care va avea loc pe Corso, la terasa Ristretto (lângă librăria Humanitas), joi, 9 septembrie, de la ora 18.00. Alături de membrii redacţiei, vor fi prezenţi actorii Oana Serena Secară și Ionuț Șerban, care vor citi din textele publicate în acest număr.
[eadvert]
Aşa cum cititorii revistei s-au obişnuit deja, numărul de vară, pe lunile iulie-august, al revistei Familia este consacrat prozei. De data aceasta, îi veţi regăsi în paginile revistei pe Radu Aldulescu, George Arion, Diana Bădica, Lavinia Branişte, Liliana Corobca, Simona Goşu, Alexandru Lamba, Andreea Răsuceanu, Adrian G. Romila, Ana Maria Sandu, Claudiu Soare, Daniel Timariu şi Radu Ţuculescu.
În acest număr mai scriu Ioana Cistelecan despre Radu Ţuculescu, Andreea Pop despre Claudiu Komartin, Dan-Liviu Boeriu despre Angela Marcovici şi Ciprian Măceşaru, precum şi Mihók Tamás despre Orlando Balaş. De asemenea, veţi găsi traduceri din poeţii Áfra János, Giorgio Ghiotti, Giuliano Ladolfi şi Sylvestre Clancier. Ca de obicei, rubricile sunt semnate de Al. Cistelecan, Ioan Moldovan, Magda Danciu, Irina-Roxana Georgescu, Alexandru Seres, Florin Ardelean, Alex Moldovan şi Marius Chivu.
Pe coperta acestui număr dublu se află o fotografie realizată de Cosmin Gârleșteanu, în interiorul revistei fiind publicate alte opt fotografii ale acestuia. Cosmin Gârleșteanu a urmat Academia de Studii Economice – Facultatea de Contabilitate, dar pasiunea pentru muzică l-a purtat către radio. S-a orientat apoi spre job-ul de editor de știri pentru o televiziune. Fotografia a fost mereu printre pasiunile sale, primând sentimentul de libertate pe care i-l dă, înainte de orice altceva. A participat la numeroase expoziţii de fotografie de grup, atât în ţară cât şi în străinătate.
Lansarea noului număr al revistei Familia va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a revistei Familia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!