[eadvert]
De luni, OTL scoate tramvaiele de pe traseul Nufărul – Cantemir și le înlocuiește cu autobuze. Tronsonul Calea Aradului – Depoul OTL al noii linii de tramvai din sudul Oradiei, aflat încă în lucru, va fi folosit pentru retragerea tramvaielor în depou. Traseul Nufărul – Cantemir urmează să fie acoperit cu autobuze. Anunţul a venit de la primarul Florin Birta, în cadrul unei conferinţe de presă în teren, alături de conducerea OTL SA. În prealabil, edilii au inspectat funcţionalitatea liniei noi, parcurgând cu tramvaiul noul tronson, de pe Calea Aradului, pe lângă cursul pârâului Peţa, până la Depoul OTL.
Astfel, având în vedere că începând de săptămâna viitoare, circulația tramvaielor pe Bulevardul Nufărul – Cantemir va fi întreruptă pentru implementarea proiectului de reabilitare a Bulevardului Nufărul – Cantemir, lucrările din teren au fost urgentate, a mai spus primarul.
„Pentru a nu opri tramvaiele să intre în depou, am avut această posibilitate de a intra și de a ieși cu ele din depou, pe noua linie de tramvai până în Calea Aradului. Ea nu va fi funcțională în acest moment pentru traficul de călători, acesta se va desfășura tot pe liniile vechi de tramvai din oraș, mai puțin pe Bulevardul Nufărul – Cantemir. Ceea ce este foarte important este că am reușit să scoatem și să aducem tramvaiele în depou în cadrul acestei investiții pe care Primăria Oradea a început-o acum un an și jumătate. Mulțumesc pe această cale constructorului pentru modul în care s-a mobilizat să finalizeze acest tronson, mulțumesc colegilor de la Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională din Primăria Oradea, dar și colegilor din OTL, care s-au implicat activ în acest proiect”, a declarat edilul în depoul OTL.
Circulația tramvaielor pe B-dul Nufărul – Cantemir va fi întreruptă aproximativ 4 luni de zile, până se vor reabilita toate liniile de tramvai şi se va monta firul de contact pe console la noii stâlpi de iluminat.
„Estimăm că linia de tramvai va fi dată în folosință pentru călători în toamna acestui an”, a mai precizat primarul.
Trimite articolul
X“Circulația tramvaielor pe B-dul Nufărul – Cantemir va fi întreruptă aproximativ 4 luni de zile”
Deci minim 6 luni, asta daca nu ploua.
-
6 luni poti sa te muti in Teleorman, sa vezi dezvoltarea de acolo
-
Deschide ochii, creier siliconat!
-
-
Ai votat pt. mobilitate urbana, asta ai! Bucura-te ca (inca) nu ti-a daramat casa, asta daca ai una!
-
corect e: “au votat pt. mobilitate urbana”
Eu nu-i votez pe astia nici mort-
Scuza-ma!
-
-
Hai sa fim serios. Nu asa a fost vorba ca o sa fie gata noua linie pana in 12 octombrie si tramvaiele din Nufarul o sa mearga pe linia noua pana se schimba liniile pe Cantemir? Firma asta de 2 luni iar n-a lucrat nimic, se tine strada Atelierilor inchis dar niciun progres semnificativ. Linia asta noua se fac deja mai bine de 2 ani in plina pustiu langa Peta fara nicio aglomeratie si abia au reusit sa pune 2 km de linie duble. Acuma credeti ca in 4 luni vor fi schimbate liniile in totalitate in plina aglomeratie, cu traversariile, cu macazele din delta actuala intrarii in depou, etc? Si mai ales ca o sa puna OTLul iar 2 autobuse care vor circula din 15 in 15 minute, in weekend din 20 in 20, cand circula tramvaiele vine un tramvai cam in fiecare 5-7 minut, asa-i? Pe trotuare nu poti sa mergi ca si acuma sparg trotuarul pe ambele parti, cu masina nu e indicat ca stai numai in aglomeratie, acuma se opreste si tramvaiele, bravo lor.
Vrem sa auzim explicatiile zeului Bolojan in legatura cu CET, cand toti specialistii s-au opus sa-l faca pe gaz, se stia din 2003 ca UE va descuraja combustibiili care se ard. Acum s-a bagat 180 mil euro in noul CET cu toate costurile aferente. Bugetul pe 1 an al orasului. Si acum vom plati 12 mil euro, adica 60mil lei anual, suma care va tot creste. De ce s-au dat certificatele verzi gratis primarilor PNL din judetele din jur, si acum noi vom suporta din nou scumpirile de caldura, plus ca acum va trebui cat de curand construite alte surse de incalzire. Doar ca trebuie toti sa stam drepti si sa executam ce zice zeul Bolojan. Ceva de genul e si proiectul Nufaru Cantemir, deja iluminatul e execrabil cu noii stalpi. Pacrcari desfiintate, case demolate, si ce castigam la final. Asfaltul trebuia refacut si atat.
-
Mars si tu in Teleorman
Cum arata intersectia cale ferata (si de tramvai) -drum asfaltat in tarile un pic mai avansate:
https://www.railway-technology.com/contractors/crossings/strail/
Comparati cu linia noua, construita de minunata firma abed nego….Mare dezamagire, credeam ca va fi ceva modern, arata ca o linie construita prin anii 70.
Naiba stie cum in 2006 se putea reabilita o linie fara sa intrerupi circulatia, tramvaiele circuland pe un singur fir cu macaze la capete, iar acum in 2021 nu se poate…
Exemplu din 2006, in filmuletul de mai jos, de la minutul 9.
https://youtu.be/exb9PvHXK_4?t=541
Adulatorii o sa bage textul: “decat sa nu se faca nimic bine ca se face ceva”, sau “daca nu se face nu e bine daca se face nu e bine” si clasicul “cine nu munceste nu greseste”.
Stiu, teleorman etc.
-
Cel mai trist e ca din tot grupul ala de (asa-zisi) ziaristi nu s-a gasit macar unul ca sa puna vreo intrebare incomoda… De exemplu de ce nu e gata linia asta minunata cand trebuia sa fie deja de mult terminata, dar au fost luni de zile in care nu s-a lucrat absolut nimic.
Despre parametrii tehnici ai liniei noi… nah habar n-au ziaristii de asa ceva, asa ca nu aveau cum sa pune vreo intrebare despre asta.
In schimb stateau cu totii si priveau admirativ povestile, iar asta se vede din articolasele aparute dupa. Extaz!
Din cate am vazut in filmare, ar fi buna o statie si langa podul peste Peta deoarece asa ar putea ajunge acasa mult mai usor si cei de pe strada Fagarajului si imprejurimi.
-
Nu merge dupa ce vrei tu. Bolojan a stabilit unde vor fi statiile. El stie cel mai bine. Punct
-
Decat sa comentezi aiurea mai bine ai sustine sau nu ideea in mod civilizat, fara a fi nesimtit. Poate daca ar vedea mai multa implicare din partea cetatenilor s-ar mai schimba unele lucruri, dar cu oameni care doar comenteaza cu rautate e mai greu sa faca acest lucru.
-
Bolojan e fix ca Drop. Nu asculta alte pareri. Dictatura curata, doar ce cred ei ca e bine asa trebuie facut. Ei le stiu pe toate, in orice domeniu. Nu conteaza nici o parere a specialistilor. Uite exemplu CET si Ciuperca iar restul nu sunt departe. CET va fi cea mai mare catastrofa economica pt oras si pt buzunarul nostru
-
De ce nu l-ai facut tu. Multi doar comentati. Ce va impiedica sa faceti si voi ceva saracilor
-
Trebuia lasat pe carbune, asa-i măi proasta pulii !?!?
Si sa ramana in continuare cei 431 de angajati care sa ia salarii din alea nesimțite ca in urma cu 10 ani, asa-i ?
Cu al 13 -lea si al 14-lea salariu, cu bani de porc, cu bani de miel, cu neplata facturilor de curent si energue termica sau apa si canal ptr.toate familiile angajatilor.
Cu premiu consistent de Ziua Energeticianului, sau de Sfantul Ilie ce are traznetul in mana.
Asa doreai tu, fraiere.
S-ar fi platit deja tot atația bani la acei 431 de angajati, fara ca sa se schimbe nimic in oras.
Macar acum nu mai cudg țevile la fiecare racord subteran prin oras.
Mancai-ai curu’ lui Bolo.
Ca ai avea ce manca!
-
-
-
-
Cetatene, unde te trezesti?! Cui plua mea ii pasa de oradeni, de confortul lor, golanilor din usl (pnl+psd=usl) nici intr-un caz, pt. ei doar banii conteaza!
-
ai uitat de udmr :)))
-