Într-un comunicat remis ieri, Consiliul Judeţean îşi justifică inacţiunea privind programul de distribuţie a merelor în şcoli, prin faptul că Guvernul a obligat tardiv consiliile judeţene să preia această problemă. După ce în comunicarea prealabilă, remisă la solicitarea JB la finele săptămânii trecute, Consiliul Judeţean transmitea că sarcina distribuţiei merelor revine încă administraţiilor locale, acum CJ arată că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, cea care trece obligatoriu gestiunea acestui program în sarcina consiliilor judeţene e în vigoare, dar a fost publicată în Monitorul Oficial abia pe 12 septembrie.
„De ce Consiliul Județean Bihor nu a demarat procedurile înaintea începerii anului școlar? Pentru că Ministerul Agriculturii și Pădurilor a întârziat cu această Ordonanță până în 12 septembrie. Și chiar și așa, încă nu au fost emise Normele de aplicare. De ce Consiliul Județean Bihor nu a început procedurile de licitație în data de 12 septembrie, imediat ce OUG a fost publicată în M.O.? Pentru că APIA Bihor trebuie să ne comunice oficial cadrul legislativ în care putem derula programul pentru MERE, adică OUG 49/05.09.2012, precum și Normele de aplicare. Totuși, Consiliul Județean Bihor nu a stat în expectativă și, aflând că se pregătește această OUG, am depus, la APIA Bihor, cererea de solicitare pentru MERE în data de 7.09.2012, odată cu cele pentru lapte și corn. În consecință, noi suntem pregătiți de multă vreme să demarăm procedurile de licitație și o vom face imediat ce APIA Bihor ne va comunica datele necesare”, se arată în comunicatul semnat de Cristian Bodea, şeful de cabinet al preşedintelui CJ, Cornel Popa.
Traian Abrudan: E timp!
Directorul APIA Bihor, Traian Abrudan, spune că nu există nicio problemă. „Pe de-o parte, banii sunt oricum pentru 94 de zile, mai puţine decât anul şcolar. Pe de altă parte, Ordonanţa de Urgenţă a a venit abia acum. Azi am comunicat Consiliului Judeţean, iar termenul de depunere a cererii este 2 octombrie. Aşadar, ei pot încă să depună cererea. Chiar nu e nicio problemă”, a spus, împăciuitor, Abrudan.
“Amnezici” cu merele elevilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!