Aceasta pentru că la Policlinică se află în derulare un proiect pe Programul Operaţional Regional. Acesta este în valoare de o jumătate de milion de euro şi prevede renovarea şi dotarea cu aparatură a patru cabinete medicale şi construcţia unui lift exterior.
Chirii mai mici
Condiţia ca acest program să se deruleze este ca imobilul să se afle în domeniul public. Această condiţie nu este îndeplinită dacă medicii din Aleşd îşi vor cumpăra cabinetele din Policlinică. „Eu am 11.000 de consultaţii pe an. Şi aceasta nu este o joacă, domnule primar. La Oradea, primarul Bolojan a rezolvat această problemă a medicilor semnând cu mânuţa lui. După 23 de ani de activitate, şi colegii mei cam tot pe atât, cred că meritam să le putem cumpăra. Nu facem birturi din ele”, a spus unul dintre cei trei medici prezenţi la şedinţa CL Aleşd. Medicul a încercat să afle răspunsuri şi la întrebări precum: „De ce trebuie cumpărat ecograf peste ecograf, când avem unul de ultimă generaţie”.
Singurul argument al Primăriei Aleşd este acela că aceste dotări se fac din bani europeni şi nu din banii aleşdenilor.Vestea bună pentru medicii din oraş este micşorarea chiriilor la cabinete de la 11 lei/mp la 4,5 lei/mp. Pe principiul că „speranţa moare ultima” , primarul le-a promis medicilor că vor putea relua discuţiile despre vânzarea cabinetelor peste aproximativ doi ani.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!