Suma realocată judeţului Bihor pentru Programul Casa Verde s-a epuizat. Drept urmare nu se mai preiau dosare. „Începând cu 1 februarie nu se mai preiau cereri de finanţare în cadrul Programului Casa Verde”, a precizat Ovidiu Dăescu, directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Bihor.
În cadrul sesiunii desfăşurate în perioada 1.07.2010 – 31.01.2011 s-au depus un număr de 1.015 cereri de finanţare în valoare de 6.345.955,72 lei. Până în prezent au fost evaluate un număr de 800 de dosare, depuse în perioada 1 iule 2 septembrie 2010, din care 699 au fost aprobate, iar 101 dosare au fost respinse. „Listele cu persoanele acceptate sau respinse sunt afişate pe site-ul Administraţiei Fondului pentru Mediu Bucureşti www.afm.ro”, a concluzionat şeful APM Bihor.
Etape
Solicitanţii bihoreni a căror cereri de finanţare au fost aprobate trebuie să se prezinte la sediul APM Bihor din Oradea, B-dul Dacia nr. 25/A, cu actul de identitate, în original, pentru semnarea contractelor de finanţare nerambursabilă.
Solicitanţii care se regăsesc pe lista dosarelor respinse pot depune în termen de 10 zile de la afişarea pe site contestaţii la sediul APM Bihor. După semnarea contractului şi achiziţionarea instalaţiei, beneficiarii finanţării vor depune la sediul APM Bihor un dosar de decontare.
Factura depusă în vederea decontării trebuie să fie emisă înainte de data depunerii cererii de tragere şi după data semnării contractului de finanţare nerambursabilă. Administraţia Fondului pentru Mediu Bucureşti finanţează cheltuielile eligibile efectuate după data semnării contractului de finanţare nerambursabilă, dar nu mai mult de suma prevazută în contract.
Ulterior verificării şi stabilirii documentelor aferente cererii de tragere, personalul Administraţiei Fondului pentru Mediu sau reprezentanţii instituţiilor desemnate pentru controlul Programului „Casa Verde” pot efectua o vizită la punctul de lucru unde se implementează proiectul. Beneficiarul este obligat să prezinte toate documentele solicitate care au legătură cu proiectul odată cu efectuarea controlului.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!