Astfel, e de preferat să nu divulgati informatii referitoare la vecinii dumneavoastra (programul de lucru, numărul de persoane din familia respectivă, numărul de telefon ), puteţi de asemenea să sfătuiţi copiii să facă la fel. Depozitaţi obiectele de valoare – bani, bijuterii, documente într-un loc sigur. Când plecaţi de acasă verificaţi dacă aţi acţionat toate încuietorile şi aţi pus siguranţa. Fiţi atenţi în orice împrejurare să nu pierdeţi sau să nu vi se fure cheile. Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior.
Atenţi în permanenţă
Totodată, recomandăm cetăţenilor care locuiesc în mediul rural, dar şi celor care posedă locuinţe de vacanţă în aceste zone, să asigure o minimă protecţie a acestora şi a dependinţelor. În situaţia în care părăsiţi locuinţa pentru o perioadă mai lungă de timp, vă sfătuim să luaţi legătura periodic cu vecinii sau rudele care locuiesc în apropierea casei dumneavoastră, pentru a verifica sistemul de securitate al locuinţei, pentru a observa eventualele nereguli şi pentru a sesiza în cel mai scurt timp poliţia. „Astfel, autorii furturilor vor fi identificaţi mai repede, iar bunurile dumneavoastră vor fi recuperate mai uşor” precizează reprezentanţii Poliţiei Bihorene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!