Reamintim că unora dintre aceşti pensionari, Statul le-a găsit recent „vine” de a fi încasat pensii mărite nejustificat în urmă cu câţiva ani. Însă vina nu aparţine pensionarilor, ci a celor care au greşit calcului acestei pensii. Directorul Casei Judeţene de Pensii Bihor, Leontin Ţîrle, pune vina pentru această greşeală pe un program informatic! Ţîrle mai transmitea că acestor pensionari li se va trage lunar maximum 30% din pensie, până la stingerea datoriei către stat.
Szabo crede că este etic ca Statul să nu îi pună la plată retroactiv pe aceşti pensionari şi în sprijinul demersului său vine cu Legea 84/2012, prin care circa 300.000 de funcţionari au beneficiat de amnistie fiscală. Atunci, circa 300.000 de funcţionari publici au scăpat astfel de plăţile retroactive impuse de Curtea de Conturi, ca urmare a încasării unor sporuri catalogate ulterior ca fiind ilegale. „De astă-dată ar fi vorba despre 5.000 – 10.000 la nivel naţional, însă aceştia sunt cei mai amărâţi”, arată Szabo.
Dacă iniţiativa parlamentarului UDMR va fi agreată, Guvernul are posibilitatea iniţierii unei Ordonanţe de Urgenţă pentru scutirea la plată a pensionarilor proveniţi din fostul sistem agricol cooperativist. Deputatul ţine să transmită că nu-şi doreşte ca posibila viitoare lege să fie cunoscută ca „Legea Ödön”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!