Evenimentul este organizat de Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România– Filiala Bihor, Organizaţia locală Valea Cerului, respectiv deputatul şi preşedintele UDSCR, Adrian-Miroslav Merka.
Cel mai mare
„Acest festival este cel mai mare festival folcloric al minorităţii slovace din România, în cadrul căruia se prezintă tradiţiile şi cultura slovacă, reprezentată prin dans şi cântec. La acest festival vor participa nu numai ansambluri folclorice slovace din România, dar şi internaţionale: din Slovacia, Cehia, Serbia, Ungaria”, spune Adrian Merka. Judeţul Bihor este zona geografică în care trăieşte cea mai numeroasă populaţie de etnie slovacă din România.
Localitatea Valea Cerului este centrul administrativ al Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România- filiala Bihor. „Festivalul creează un bun prilej pentru întâlnirea tinerilor de naţionalitate slovacă din mai multe ţări şi este locul de întâlnire a slovacilor de pretutindeni”, a ţinut să precizeze Adrian Merka.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!