După obişnuita vacanţă de vară, trupa “Iosif Vulcan” a Teatrului de Stat Oradea deschide stagiunea 2009-2010, în această săptămână, cu o premieră. Este vorba despre spectacolul cu piesa “Cererea în căsătorie” de A.P. Cehov, a cărei primă reprezentaţie cu public va avea loc vineri, 17 septembrie 2009, de la orele 19:00, la Sala Studio. Spectacolul, în regia lui Petre Panait, face parte din proiectul “Cehov la Sala Studio”, demarat în urmă cu o stagiune şi în cadrul căreia au mai fost puse în scenă trei piese din opera marelui dramaturg rus, “Între noi, actorii…”, “Tragedian în infern” şi “Ursul”. De altfel, intriga din “Cerere în căsătorie” vine ca o continuare firească a poveştii de iubire pasională din “Ursul”.
Comic de situaţie
Publicul orădean va avea ocazia să regăsească în distribuţia premierei de vineri seară trei dintre actorii îndrăgiţi ai scenei orădene, este vorba despre Ioana Dragoş Gajdo, Şerban Borda şi George Voinese. Comicul de situaţie savuros generat de ciocnirea personalităţilor celor doi protagonişti ai piesei, precum şi încurcăturile generate de aceste puseuri de derizorii de orgoliu, crează o confruntare dinamică şi originală pe care, cu certitudine, publicul orădean de teatru o va aprecia cum se cuvine.
Biletele pentru premieră costă 15 lei, intrarea fiind permisă şi abonaţilor care au optat pentru abonamentul premieră. Conducerea Teatrului de Stat din Oradea face un apel la cei care doresc să vizioneze acest spectacol să îşi facă rezervări din timp, având în vedere capacitatea limitată a Sălii Studio.
Şapte premiere
Pentru stagiunea 2009-2010 repertoriul Trupei „Iosif Vulcan” va cuprinde un număr de şapte premiere. Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor vom avea parte de regizori de renume precum Petre Bokor, Chris Nedeea, Vlad Massaci şi Petru Vutcărău, care vor da o înaltă ţinută pieselor regizate de ei: „Tot mort, tot mort?” de Mark Twain, în regia lui Petre Bokor, scenografia Vioara Bara, „O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, în regia lui Chris Nedeea, scenografia Oana Cernea, „Uciderea lui Gonzago” de Nedealko Iordanov, în regia lui Petru Vutcărău, scenografia Oana Cernea şi „Copilul acesta” de Joel Pommerat în regia lui Vlad Massaci, scenografia Vioara Bara.
Tot la Sala Studio, pe lângă “Cererea în căsătorie” vor avea loc alte două premiere: „D’ale Caragiale”, adaptare după I.L.Caragiale, în regia lui Adrian Moraru, scenografia Vioara Bara, şi „O poveste foarte simplă” de Maria Lado, în regia Elvirei Rîmbu, scenografia Oana Cernea.
Din repertoriul acestei stagiuni nu vor lipsi spectacole jucate în stagiunile anterioare, ceea ce vă oferă şansa de a le vedea sau revedea pe cele dorite. La Casa de Cultură a Sindicatelor se vor relua spectacolele: „Macbeth”, „Pescăruşul”, „Toate drumurile duc la Roma”, „Menajeria de sticlă”, „Desculţ în parc”, „Salonul nr. 6”, „Mantaua”, „Maitreyi”, „Chiritza Europarlamentară”, „Şi miniştrii calcă strâmb”.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!