În noaptea dintre ani, de la ora 22:00, în inima orașului de pe Crișul Repede, se va desfășura Nouveau Year Party pentru a întâmpina 2025 așa cum orădenii și nu numai au fost obișnuiți de-a lungul anilor,
Muzică live
Organizatorii, Visit Oradea și Primăria Oradea au transmis într-un comunicat că atmosfera va fi întreținută de DJ-ul Andrew Dum.
„Începând cu ora 22:00, DJ Andrew Dum va transforma noaptea într-o experiență electrizantă cu un DJ set live plin de energie. Renumit pentru mixurile sale inovatoare și stilul captivant, Andrew Dum promite să țină publicul în mișcare cu un set dinamic, perfect pentru o noapte de neuitat. Ritmuri electrizante, mixuri antrenante și o atmosferă plină de energie vă vor ține în mișcare până la miezul nopții”, au precizat organizatorii în comunicatul de presă.
Focuri de artificii
În momentul în care ceasul va bate ora 00, publicul va putea admira un spectacol de artificii care va fi sincronizat cu o coloană sonoră.
„Pe parcursul serii, cei prezenți se vor putea delecta cu o selecție diversificată de băuturi reci sau calde, la cele 2 baruri care vor fi amplasate în Piața Unirii. De asemenea, și roata panoramică va funcționa în noaptea de Revelion, până în data de 2 ianuarie 2025 inclusiv”, se mai arată în același comunicat.
Alte detalii vor fi comunicate de organizatori pe rețelele de socializare: Facebook: https://www.facebook.com/targuldecraciunoradea/, Instagram: https://www.instagram.com/oradeatargdecraciun/
Citiți principiile noastre de moderare aici!