Caravana Gaudeamus va poposi la Oradea, între 18 şi 22 mai. În acest interval, orădenii sunt aşteptaţi în Parcul 1 Decembrie la un adevărat festin literar.
Ediţia din acest an a Târgului se desfăşoară sub semnul aniversării a 150 de ani de la debutul lui Mihai Eminescu în paginile revistei „Familia”, fondată şi condusă atunci de Iosif Vulcan.
,,După o ediţie de debut al cărei palmares a rivalizat cu cel al unui târg de carte cu tradiţie, Gaudeamus a crescut la Oradea, de la un an la altul. Cea de a treia ediţie aduce, alături de oferta deja familiară publicului, o serie de noutăţi. Astfel, la târg vor participa, în premieră, toate editurile de top din România şi cei mai importanţi distribuitori de carte străină. Numărul mare al participanţilor şi varietatea domeniilor editoriale abordate sunt garanţia pentru o ofertă bogată şi variată, pentru toate gusturile, vârstele şi preocupările. Bestseller-urile momentului, în ţară şi peste hotare, importante reduceri de preturi, inclusiv pentru titluri recente, pachete promoţionale şi serii de autor sunt, fiecare în sine, câte un motiv cu adevărat serios să veniţi la târg’’, invită organizatorii.
Târgul Gaudeamus Oradea este organizat de Radio România, Primăria Municipiului Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi regiune.
,,Oradea este singurul oraş în care autorităţile locale se implică în mod activ în organizarea târgului, sub toate aspectele şi în toate etapele’’, au mai subliniat organizatorii.
Flash mob poetic
Totodată, miercuri, 18 mai, între orele 12 şi 13:30, va fi organizat un Flash Mob. Peste 350 de elevi de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” vor reface un lanţ uman pe traseul Parcul 1 Decembrie şi bustul lui Iosif Vulcan (str. I. Vulcan). Elevii vor trece din mână în mână poezia „De-aş avea” a tânărului Eminescu, poezie cu care el a debutat în Revista Familia acum 150 de ani.
Traseul include traversarea podului Intelectualilor şi strada Emanuil Gojdu, pe trecerea de pietoni de la colţul străzii.
,,La începutul lanţului (pavilionul Gaudeamus din parcul 1 Decembrie) se va afla un invitat din Cernăuţi (întrucât de acolo a plecat scrisoarea lui Eminescu). Destinatarul final va fi domnul Ioan Moldovan, actualul director al revistei <<Familia>>, care va da citire cuvintelor cu care Iosif Vulcan a prefaţat în paginile revistei, la 9 martie 1866, poezia <<De-aş avea>>’’, menţionează organizatorii.
Flash Mob-ul a fost iniţiat şi este organizat de Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” şi revista „Familia”.
Joi, 19 mai, orele 16:00-17:00, orădenii sunt invitaţi pe strada Republicii, în zona pietonală, la „Parada personajelor literare”, susţinută de liceenii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, cu sprijinul Teatrului „Regina Maria” Oradea.
Tombola Gaudeamus cu premii numeroase şi extrem de atractive, concursul „Miss Lectura”, „Invitaţi de nota 10: Olimpicii României”, Campania de donaţii „Cărţile se întorc acasă” sunt alte câteva dintre surprizele Târgului.
Târgul va fi deschis în 18 mai, de la ora 10:00, iar programul de vizitare este: miercuri – sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00, şi duminică, între orele 10.00 şi 15.00. Intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!