„Se pare că acest model de automat este preferat de spărgători, nu cunoaştem însă motivaţia. Poate valoarea ridicată a acestora, poate punctele în care sunt amplasate, însă cert este că modalitatea folosită pentru a le scoate din uz este identică, respectiv deteriorarea ecranului prin spargere”, se arată într-un comunicat al regiei locale de transport în comun, OTL.
La fel ca în situaţia automatului de bilete montat în P-ţa Unirii, vandalizat luna trecută, paguba se ridică la 1.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!