Unul dintre serviciile pe care Direcția de Asistență Socială Oradea le pune la dispoziția comunității este serviciul Acces-OR. Acesta vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități din municipiul Oradea, pentru protecţia și integrarea socială a acestora în viaţa comunităţii locale.
[eadvert]
Unele dintre obiectivele majore ale serviciului sunt facilitarea accesului persoanelor cu dizabilități la echipamente, accesorii, dispozitive asistive și transport special cu ajutorul mijlocului de transport al instituției, dotat cu sistem hidraulic de urcare și coborâre a persoanelor utilizatoare de fotoliu rulant, cu scopul de a facilita accesul lor (copii și adulți) la serviciile din comunitate.
„Echipamentele și dispozitivele asistive sunt puse gratuit la dispoziția solicitanților pe întreaga perioadă în care acestea le sunt de folos. Transportul persoanelor cu dizabilități cu mijlocul auto adaptat din dotarea serviciului ACCES-OR se face tot gratuit în baza unei cereri depuse la sediul DAS Oradea, str. Primăriei nr. 42, Serviciul Relații cu Publicul și Evaluare Inițială, sau a unei solicitări telefonice la numărul 0800410430, în prealabil cu 24 de ore faţă de momentul în care se solicită transportul”, a explicat Anca Sas Grama, directorul DASO.
Ovidiu Milian, președintele Asociației persoanelor cu dizabilități „Nu ești niciodată singur”, asociație recent înființată, a avut o întâlnire cu directorul DASO, pentru a pune bazele unei noi colaborări.
„Asociația vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități, precum și celor aflați temporar în dificultate locomotorie, din cauza unor accidente sau boli, inclusiv pentru cazurile sociale, atât din municipiul Oradea, cât și din județ, punând la dispoziția acestor persoane cărucioare rulante și dispozitive medicale. Numerele de telefon la care cei interesați pot solicita serviciile oferite de către Asociația «Nu ești niciodată singur» sunt: 0773-319648 sau 0745-461398”, anunță DASO.
Totodată, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, în parteneriat cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, implementează proiectul „Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”. În cadrul proiectului, se acordă subvenții pentru persoanele cu dizabilități care sunt în căutarea unui loc de muncă sau care nu au un loc de muncă în prezent, sub forma unui voucher de până la 5.000 Euro, în vederea achiziționării de tehnologii și dispozitive asistive și tehnologii de acces.
„Preocuparea permanentă a Direcției de Asistență Socială Oradea este îmbunătățirea continuă a serviciilor oferite comunității noastre, colaborarea cu sectorul ONG fiind una esențială pentru noi, aceasta contribuind la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor orașului nostru”, susține Anca Grama, directorul DASO.
În prezent, în municipiul Oradea, activează în domeniul social 48 de asociații și fundații care se implică în numeroase proiecte ale municipalității, oferind sprijin acolo unde este nevoie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!