Pe 30 iulie au fost afişate rezultatele finale (după depunerea contestaţiilor) ale concursului de ocupare a posturilor didactice în învăţământ. Astfel, din cele 210 contestaţii înregistrate la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, 95 au fost admise, iar în urma recorectării lucrărilor, la 70 de lucrări notele au crescut, iar la 25, notele s-au micşorat.
„După soluţionarea contestaţiilor, în Bihor, s-au înregistrat 231 de candidaţi cu note cuprinse între 1.01 şi 4.99, 238 de profesori au luat note între 5-5.99, 126 de cadre didactice au luat note cuprinse între 6-6.99. Cei mai mulţi candidaţi – 297, au luat note între 7-7.99. De asemenea, 186 de candidaţi au note între 8-8.99 şi 102, cu note între 9-9.99. Din cei 1.190 de candidaţi care au susţinut examenul 10 au luat nota 10”, a declarat Claudiu Damian, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Repartizarea pe posturi a candidaţilor care au obţinut în urma examenului cel puţin nota 7 s-a realizat, joi, la nivelul centrelor de concurs, iar cea a candidaţilor care au obţinut cel puţin 5 se va face în data de 4 august 2014. Indiferent de repartizarea candidaţilor pe posturile care presupun angajarea pe o perioadă nedeterminată sau angajarea pe perioadă determinată, repartizarea se va desfăşura la nivelul centrelor de concurs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!