La Centrul de examen constituit la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul au susţinut examen 1308 candidaţi la discipline tehnice şi pentru posturile de educatori şi învăţători. Din 295 candidaţi care au susţinut proba pentru catedra de învăţător, 142 de dascăli au luat note peste 7, deci se pot considera promovaţi. În limita locurilor scoase la concurs.
În Bihor, de altfel acestea au fost dintre cele mai râvnite posturi. În acest centru însă, la profilul industria alimentară, a fost şi un candidat care a reuşit să obţină nota 1,10. Cu o oră înainte de expirarea timpului pentru depunerea contestaţiilor, 125 de candidaţi au considerat că au făcut lucrări mai bune decât i-au notat membrii comisiei. Aproximativ la fel au stat lucrurile şi în celelalte două centre de examinare. Rezultatele finale se vor afişa în data de 21 iulie.
Veronica Bursaşiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!