Este o tehnică de mers sau alergat care implică folosirea unor beţe speciale NW, din aluminiu sau carbon, asemănătoare celor de ski. Acestea sunt adaptabile pentru terenul pe care se desfăşoară activitatea: asfalt, iarbă, nisip, zăpadă.
Nordic Walking-ul este preluat din antrenamentul schiorilor finlandezi, care optează pentru continuitatea antrenamentelor şi în cursul verii. Acest sport a apărut în anul 1930 în Finlanda, dar Federaţia Internaţională de Nordic Walking a fost înfiinţată abia în anul 2000. În România se practică din 2010. În Oradea, Nordic Walking-ul a fost lansat la finele lunii septembrie, cu ocazia Crosului „Aleargă pentru inima ta”, unde a fost practicat de un grup de concurenţi.
Tehnica Nordik Walking-ului constă în împingerea braţ-picior opus în mod alternativ, poziţia corpului fiind cea naturală. Mişcarea braţelor se execută din umăr, aproape de corp, cu mişcări rectilinii în faţă şi în spate. Lungimea pasului e moderată, tapla piciorului luând contact cu solul mai întâi cu călcâiul. Nordic Walkingul este recomandat pentru cei care vor să se obişnuiască cu efortul fizic, care vor să slăbească sau să combată stresul. Comparativ cu mersul tradiţional, Nordic Walking-ul are o eficacitate sporită datorită beţelor, care antrenează muşchii din partea superioară a corpului. Orădenii care doresc să practice acest sport pot fi instruiţi în cadrul unor cursuri care au loc zilnic, între orele 16-18, în Parcul „IC Brătianu”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!