Universitatea din Oradea a introdus două genuri noi de burse pentru studenti.
„Vom acorda zece burse de ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte, în valoare de 200 de lei, şi zece burse ocazionale pentru rezultate deosebite obţinute la manifestări ştiinţifice, cultural-artistice şi sportive, în valoare de 300 de lei”, a informat Monica Hava, secretarul prorectorului pe probleme sociale, Elena Bonchiş.
Criterii
Potrivit acesteia, bursele se acordă o singură dată pe semestru.
„Bursele de ajutor social se acordă o singură dată pe semestru. Bursa se poate acorda aceluiaşi student în ambele semestre ale anului universitar, în cazul în care acesta se încadrează. De fiecare dată, studenţii trebuie să întocmească un nou dosar”, a precizat Monica Hava.
De bursele de ajutor social pot beneficia orfanii, studenţii proveniţi din casele de tip familial, cei cu afecţiuni medicale şi cei ale căror familii au venituri mici (venitul pe membru de familie nu trebuie să fie mai mare de 75% din salariul mediu pe economie). Dosarele se pot depune la biroul prorectorului responsabil de problemele sociale ale studenţilor, Elena Bonchiş, până în 17 ianuarie.
„Bursele se plătesc din fondul general de burse, provenit din alocaţii bugetare şi venituri proprii ale administraţiei centrale”, a mai punctat Monica Hava.
Pe lângă cele două burse, Universitatea din Oradea acordă burse de merit, în valoare de 300 de lei pe lună, burse de studiu, în valoare de 250 de lei/lună şi burse sociale de 200 de lei/lună pentru cei cu venituri mici. Primele două sunt acordate studenţilor cu rezultate deosebite la învăţătură. Universitatea din Oradea oferă, de asemenea, şi burse de performanţă, studenţilor care au obţinut media 10, două semestre consecutiv.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!