„Suntem atenți în permanență la problemele care apar în trafic, vizităm zilnic șantierele și împreună cu factorii implicați, respectiv Serviciul Rutier și Direcția Tehnică, ținând cont de specificul lucrărilor și configurația drumurilor, încercăm să găsim soluțiile cele mai potrivite pentru fluidizarea circulației”, transmite viceprimarul Marcel Dragoș.
[eadvert]
Astfel, s-au luat mai multe decizii.
În perioada imediat următoare, pe strada Seleușului vor fi marcate două benzi de circulație dedicate sensului de mers dinspre strada Războieni spre Calea Clujului, pe întregul sector cuprins între aceste două străzi.
Tot pentru fluidizarea circulației, la intersecția străzilor Horea și Evreilor Deportați (fostă Sucevei), urmează să fie amenajat un sens giratoriu.
O altă măsură ce intră în logica disciplinării traficului se referă la interzicerea tranzitului prin oraș pentru vehicule cu sau fără remorcă, cu un tonaj mai mare de 3,5 tone. Astfel, urmează ca la principalele intrări în oraș să fie montate indicatoare rutiere privind această interdicție aplicată vehiculelor fără autorizație aflate în tranzit.
Trasee OTL modificate
O măsură care-i privește pe călătorii transportului public se referă la modificarea traseelor pentru liniile de autobuz 13, 15 și 16, cu capăt de linie în zona centrală. Astfel, la sosirea în zona Centrului Civic, aceste linii vor fi prelungite până în proximitatea Colegiului Național „Emanuil Gojdu”, urmând următorul traseu: sens giratoriu Pod Dacia – Aleea Emanuil Gojdu – str. Spiru Haret – str. Independenței – Pod Dacia. Strada Spiru Haret își va schimba sensul de circulație, dinspre Aleea Gojdu spre strada Independenței și va fi închisă circulației rutiere, cu excepția liniilor OTL și a riveranilor.
Pentru a deservi noul traseu, pe strada Spiru Haret va fi înființată o nouă stație de autobuz și se va lua măsura desființării locurilor de parcare de pe carosabil, pentru facilitarea circulației mijloacelor de transport în comun. Menționăm că linia 13 face legătura dintre zona centrală și zona Gheorghe Doja – Spitalul Județean, linia 15 face legătura dintre Centru și Podgoria, iar linia 16 deservește relația Centru – cartierul Tineretului / Romeur.
Municipalitatea transmite că membrii comisiei se vor întruni ori de câte ori va deveni evident că e nevoie de vreo modificare pentru optimizarea traseelor rutiere, în contextul șantierelor centrale.
Trimite articolul
XReteta pentru “fluidificarea traficului” in Oradea conform “gandirii” edililor:
Pasul 1:
inchide circulatia in Centu Civic si Piata Gojdu
Pasul 2:
stabileste rute alternative pentru pulime pe strazile Horea – Evreilor Deportati – Mihai Viteazu…
Pasul 3:
apuca-te sa sapi si pe aceste rute alternative, evident tot pentru “fluidificarea traficului”
Pa pa paaaaam!
imi plâng copiii in masina ca trebuie sa va ocolesc rutele ca, construiți si blocați ca sa ce? ca orașul in afara de corupți infractori de la bugetul local si interlopi pești dealeri care o duc foarte bine restul trăim in sărăcie cu taxele si impozitele la zi ! o sa mâncam betoane
Dar ce au născocit iarăși? S-a desprins un cub din pavaj sau ce? Măcar lucrează în weekend și nu luni dimineață la ora 7:45