Piața Obor/Ocska se mută pentru a face loc viitoarei Săli polivalente, în care, după modulul celor care vând mașini, și vânzătorii cu produse de bazar vor avea acces în piață doar după ce, în prealabil, își vor cumpăra bilet în piață.
„Își vor putea rezerva loc, deoarece avem casieră zilnic, de la ora 9:00 până la 18:00”, declară directorul Administrației Domeniului Public, Liviu Andrica.
Cei care doresc să aibă locul rezervat vor fi nevoiți să plătească anticipat, începând din data de 20 a lunii, până la sfârșitul lunii actuale, pentru luna următoare. Pentru o mai bună siguranță a locului, Administrația Domeniului Public Oradea recomandă viitorilor comercianți să achite contravaloarea locului pe o lună întreagă.
În piață nu vor fi acceptați mai mulți utilizatori decât limita maximă a locurilor de vânzare, închirierea spațiilor urmând să se facă prin licitație cu strigare, organizată în fiecare zi de luni.
Comercianți volanți
Lucrările la noua Piață 100 au intrat în linie dreaptă, aceasta urmând să fie deschisă în curând, transmite ADP. În noua locație au fost amenajate 1.830 locuri pentru vânzare de antichități, haine și alte obiecte, în timp ce pentru vânzarea de autoturisme sunt destinate 1.349 de locuri.
„Îi sfătuim pe viitorii utilizatori ai pieței să își achiziționeze mese pliante și corturi demontabile, deoarece în noua Piață nu vor fi montate mese comerciale și nici nu se va permite montarea de structuri fixe. La finalul zilei, piața va trebui să rămână goală, curată, comercianții având o oră la dispoziție după terminarea programului pentru a aduna mesele și a face curățenie”, informează Liviu Andrica.
Reguli la mașini
Și comercianții de mașini vor trebui să-și cumpere anticipat biletele, de la casieria pieței, pentru a putea expune autovehiculele în vederea vânzării în zona auto. Biletul se păstrează la vedere pe bordul autovehiculului. Cei prinși fără bilet se vor trezi cu mașina ridicată, transmite ADP.
„La terminarea programului de funcționare a pieței, duminică la ora 18:00, comercianții sunt obligați să scoată autovehiculele din piață, dacă nu au cumpărat bilete pentru săptămâna următoare. Dacă în ziua de luni vor fi găsite în piață autovehiculele care nu au taxa plătită și biletul afișat pe bord, acestea vor fi ridicate”, precizează Liviu Andrica.
Citiți principiile noastre de moderare aici!