În noile reguli se stipulează care sunt condițiile pe care trebuie să le respecte un autovehicul în momentul în care depășește o bicicletă/trotinetă.
[eadvert]
Prin noul act normativ:
a) Au fost reglementate normele de conduită și interdicțiile pentru conducătorii de trotinete electrice, stabilindu-se totodată că trotinetele electrice se conduc numai in *aliniament*. Schimbarea direcției de mers se face prin deplasarea conducătorilor pe lângă trotinete
b) A fost introdusă o nouă obligație în sarcina conducătorilor de autovehicule, altele decât cele care se deplasează pe două roți, în ceea ce privește realizarea manevrei de depășire a unei biciclete sau a unei trotinete electrice, respectiv:
1) *situația in care viteza autovehiculul care urmează sa depășească este peste 50 km/h* manevra de depășire a bicicletei/trotinetei electrice se va realiza prin trecerea peste marcajul longitudinal de separarea a sensurilor de circulație ori de separare a benzilor cu cel puțin jumătate din lățimea autovehiculului;
2) *situația in care viteza autovehiculului care urmează sa depășească este mai mica de 50 km/h* manevra de depășire a bicicletei/trotinetei electrice se va efectua cel puțin prin încălcarea acestor marcaje.
Pe cale de consecință se interzice depășirea bicicletelor în zonele cu marcaj longitudinal simplu/dublu continuu;
De asemenea, printre modificări se regăsesc:
– Noul tip de plăcuțe cu numărul de înmatriculare cu literele și cifrele de culoare verde, în relief, urmând ca, prin ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor, al ministrului afacerilor interne şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii să se stabilească condițiile pe care autovehiculele trebuie să le îndeplinească pentru a le fi atribuite aceste tip de plăcuțe;
– Clarificarea prevederilor referitoare la recoltarea mostrelor biologice pentru determinarea alcoolemiei, în raport cu prevederile Codului Penal, respectiv este obligatorie recoltarea a două mostre biologice la interval de o oră între prelevări.
Totodată, precizăm că, în conformitate cu O.U.G. nr.195/2002, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr.13/2020, trotinetele electrice pot fi conduse, în situația în care drumul este prevăzut cu pistă pentru biciclete numai pe pista respectivă, iar în lipsa pistei pentru biciclete, numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h.
Polițiștii rutieri bihoreni vor desfășura activități pentru a verifica modul de respectare a acestor modificări legislative.
Trimite articolul
XPropun ca biciclistii si trotinetisti sa poata face ce vor in trafic, sa nu fie obligati sa nu respecte nici o regula de circulatie. Ca asta promoveaza UE sa trecem de la masini la bicileta. Ca sarantocii de chinezi acum 30 de ani nu aveau deloc masini si toti era cu bicicleta, si acum toti au trecut la masini. Si ne miram de ce China se dezvolta si devine superputere si face ce vrea in lume, iar UE o luam inapoi, si mai ne sabotam singuri cu masinile electrice si cu reducerea CO2 care scumpeste si falimenteaza toata Europa, pt ca China sa poata polua si produce tot ce vor ei ieftin si poluant. Incredibil cata prostie poate sa existe la conducerea UE.
-
Fa juma de ora de inhalatie la esapamentul unui TDI din 2005, poate intelegi si tu ce e cu UE-ul si electricele, bonus te si imunizezi COVID
-
Fa tu inhalatie, mare prost esti daca crezi ca salvezi planeta asa, cu prosti ca tine si cei din UE sigur ajungem la disparitie, e de ajuns sa vezi poza aia cu aia pe trotineta sa vezi ce viitor avem
-
Bine ca esti tu mai destept . Dute in cotet purcelule . Si suge o gura de esapament pana iti zic eu stop . Penibil om mai esti. Sper sa nu ai copii niciodata si daca ai la adoptie cu iei mintea ta ii va distruge .
-
-
Idiotii care au scos textul de lege nu s-au gandit ca daca prinzi inaintea ta un copil sau un batran pe bicicleta si care nu pot merge cu viteza, te tarasti in spatele lui si incurci circulatia. Sau daca prinzi vreun biciclist idiot care transporta obiecte mari, pe ala nu mai poti sa-l depasesti deloc! Bucurestenii aia gandesc cu hemoroizii, nu cu capul!
Rau a ajuns lumea, un barbat adevarat nu se urca pe un asemenea cacat, astea sunt pt copii. Un barbat adevarat isi cumpara motocicleta, sau merge pe jos. Vai de noi unde se indreapta omenirea cu sprijinul autoritatilor care promoveaza asa ceva. Vorba aia vremurile grele( razboaiele) au creat oameni puternice, vremurile bune de pace in care ai tot creaza oameni slabi si prosti care duc lumea la razboi. Istoria tot timpul se repeta ca dupa un timp prostii nu o invata. Dar se vede in lume cum clocoteste ceva.
Si pistele pentru cei care merg pe bitza/troti unde sunt ?
Nu vorbesc de porcariile facute pe trotuar (de fapt la noi si parcarile pt masini sunt pe trotuar), ci piste ca`n tari straine ?!