Se doreşte extinderea sferei de control în domeniul comercializării lemnului şi produselor din lemn prin stabilirea unor obligaţii ce revin operatorilor care introduc pentru prima dată pe piaţă astfel de produse.
Practic se introduc prevederi privind controlul comercializării sortimentelor de lemn şi produse din lemn corespunzatoare codurilor care intră în competenţa Gărzii Naţionale de Mediu, şi care, în prezent, nu intră sub incidenţa Codului silvic şi Legii contravenţiilor silvice nr. 171/2010.
Astfel, operatorii, persoane fizice sau juridice, care introduc pentru prima data lemn şi produse din lemn pe piața UE trebuie să utilizeze un sistem de analiză şi gestionare a riscurilor recoltării ilegale a lemnului, sistem Due Diligence.
Sistemul „due diligence” include trei elemente inerente gestionării riscului: accesul la informaţii, evaluarea riscului şi atenuarea riscului identificat.
Sistemul „due diligence” are scopul să asigure accesul la informații privind sursele şi furnizorii de lemn şi produse din lemn introduse pe piața internă pentru prima dată, inclusiv informații relevante, cum ar fi respectarea legislației aplicabile, țara de recoltare, specia şi cantitatea şi, după caz, regiunea subnațională si concesiunea de recoltare, codul corespunzator produsului şi beneficiarul. Aceste informații sunt introduse de operatorul economic care deține lemnul sau produsele din lemn într-un Registru de evidenţă, care se păstrează o perioadă de 5 ani şi vor fi puse, la cerere, la dispoziţia autorităţilor.
Pe baza acestor informaţii, operatorii trebuie să realizeze o evaluare a riscului. În momentul în care este identificat un asemenea risc, operatorii trebuie să îl atenueze în funcţie de anvergura acestuia, în vederea prevenirii introducerii pe piaţa internă a lemnului recoltat în mod ilegal şi a produselor din lemn derivate din acesta. Operatorii pot să dezvolte propriul sistem „due diligence” sau sa implementeze unul instituit de o organizaţie de monitorizare.
La primul control efectuat asupra unui operator care nu a implementat şi nu a utilizat un sistem „due diligence”, agentul constatator acordă un termen de maximum 60 de zile de la comunicarea constatării pentru încadrarea operatorului în prevederile Regulamentului nr. 995/2010, termen care se înscrie în actul de constatare a neregulilor.
Nerespectarea de către operatorii economici a obligaţiei de a implementa şi de a utiliza un sistem „due diligence”, se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 de lei. Cu aceleaşi sume se sancţionaeză şi neîndeplinirea obligaţiilor de către o organizaţie de monitorizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!