Ministerul Culturii va stabili numărul minim de spectacole, respectiv de concerte pentru fiecare tip de instituţie ţinând cont totodată de specificul acestora, de numărul de săli aflate în exploatare şi de numărul de colective artistice.
Personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate va fi evaluat atât cantitativ cât şi calitativ, în funcţie de volumul de muncă pentru o stagiune, respectiv în funcţie din activitatea anterioară.
Transparenţă
În Oradea aceste norme vor fi aplicate la cele trei instituţii de cultură: Teatrul de Stat, Teatrul Arcadia şi Filarmonică.
Lucian Silaghi, directorul Teatrului de Stat din Oradea îmbrăţişează această hotărâre.
„Acest act normativ a fost foarte aşteptat de salariaţi. Va fi o mai mare transparenţă în alegerea repertoriului şi o nuanţare a salariilor. Salariile actorilor care sunt distribuiţi în mai multe roluri vor putea creşte cu până la 35%. Unii actori vor putea opta timp de trei ani pentru actualul sistem de salarizare ”, ne-a declarat Lucian Silaghi.
Directorul general, directori artistici, consilierul juridic al Teatrului de Stat şi reprezentanţii Sindicatului se vor întâlni joi 8 ianuarie pentru a pune în aplicare legea.
Crina Dobocan
Noi norme pentru artişti
ORADEA / BUCURESTI - Guvernul României a adoptat la finele lui decembrie 2008 o hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice privind evaluarea personalului artistic, tehnic şi administrativ de specialitate din instituţiile de spectacole sau concerte în vederea stabilirii salariilor de bază.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Ultima în clasamentul Seriei 10 din Liga 3, CS Diosig Bihardioszeg are programată reunirea lotului luni, 20 ianuarie, de la ora 17:00, pe plan local, la Diosig.
Lotul va suferi în această perioadă modificări, atât în ceea ce privește jucătorii, cât și staff-ul tehnic.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A băut o zi întreagă, iar seara, când s-a dus la magazin să-și mai ia alcool, s-a reorientat și a furat o mașină. Fără să aibă permis, a lovit o căruță, dar și-a continuat drumul.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria continuă investițiile în infrastructura educațională din localitate.
BIHON Sport local
În sala de tenis de la complexul Era Park s-a desfășurat sâmbătă prima etapă a Campionatului International de tenis de masă pe echipe, organizat de Asociația Sportivă Internațională „Table Tennis Without Borders”.
România
Nudurile create virtual cu fețele mai multor eleve au fost distribuite băieților din liceu prin intermediul Instagram și Whatsapp, în Arad.
2
Mapamond
Rețeaua de socializare TikTok a încetat sâmbătă seara târziu să mai funcționeze în Statele Unite, după ce Curtea Supremă a confirmat vineri o lege adoptată anul trecut de Congres, care obliga platforma să se disocieze de societatea-mamă, ByteDance din China, sau să fie închisă, transmit agențiile internaționale de presă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!