O aşa tărăşenie readuce în atenţie anecdota macabră cu tânărul care şi-a ucis tatăl şi mama iar în faţa instanţei avocatul solicită reducerea pedepsei cu argumentul: „fie-vă milă de un biet orfan de ambii părinţi…” Dacă nu e aşa clar resortul comun, hai să-i spunem pe nume: în cele două cazuri inculpaţii îşi agaţă speranţele de aspecte juridice contradictorii. Pentru junele paricid se invocă o circumstanţă atenuantă valabilă şi pentru el (legea nu prevede chiar toate excepţiile). Iar pentru experţii medicali miza e că dacă suma depăşeşte 10.000 de euro dosarul ar fi de competenţa DNA iar actele de urmărire penală (inclusiv fimările ascunse) s-ar anula spre binefacerea inculpaţilor.
O singură întrebare se impune însă: cine afirmă că mita ar fi mai mare de 10.000 de euro? Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor în niciun caz. Fie că aşa au socotit ei, fie că nu s-au străduit la maxim să umfle lista cu denunţuri până să depăşească 10.000 de euro. Practic, procurorii judeţeni s-au prezentat în instanţă cu acuze privind mită de nouă mii şi ceva de euro plus un prejudiciu de aproape un milion de euro pentru eventualele pensii de invaliditate nemeritate (sechestrul extins şi ulterior restrâns a fost instituit în primul rând pentru a asigura acoperirea prejudiciului).
Dacă PT Bihor acuză mită sub 10.000 de euro atunci cine susţine că s-a depăşit pragul care face obligatorie pasarea dosarului în competenţa DNA? Judecătorul clar nu, chibiţii nu contează… Iar dacă avocaţii susţin că mita a fost mai mare de 10.000 de euro ei trebuie să şi dovedească aceasta, fie găsind în actele acuzării denunţuri scăpate la socoteală de procuri, fie prezentând chiar ei înşişi în instanţă denunţuri ale pensionaţilor sau autodenunţuri ale experţilor medicali. Chiar ar fi o premieră inedită, ca avocaţii să strângă probe suplimentare pentru acuzare.
Aşa că nu mai rămân în ecuaţie decât procurorii DNA. Însă chiar dacă procurorii anticorupţie s-ar automotiva să găsească noi probe, dosarele doar s-ar contopi sub jurisdicţia DNA iar actele de urmărire penală deja efectuate de Parchetul Bihor ar rămâne valabile. Deci, pornind de afirmaţiile avocaţilor, DNA chiar s-ar putea autosesiza, mare lucru nu s-ar anula şi ca atare nici procurorii PT Bihor nu s-ar supăra! Aviz tuturor şpăgabililor care speră că pot scăpa pe seama strămutării de dosare între Parchete.
Citiți principiile noastre de moderare aici!