„Astfel, începând de miercuri, 15 mai, pe sensul de mers dinspre Calea Aradului spre ieșirea din oraș, spre Aeroport, se menține restricția, în sensul că de la trei benzi de circulație se va putea circula doar pe una, iar, în plus, virajul la stânga pentru a reveni pe Calea Aradului va fi interzis, șoferii având posibilitatea să se întoarcă în sensul giratoriu următor”, se arată în comunicatul emis de Biroul de Presă al Primăriei Oradea.
Hartă cu privire la devierea traficului în intersecția Calea Aradului – strada Aviatorilor @ Sursa: PMO
Lucrarea din intersecţie este estimată la 45 de zile, urmate de alte cel puţin 28, pentru întărirea betonului turnat şi pentru asfaltare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!