Prefectul Țiplea a pus numărul mare de cazuri noi din județul Bihor pe seama vacanțelor, a nerespectării regulilor în cadrul unor companii, a evenimentelor private cu număr mare de persoane și anumite evenimente religioase. În ultimele zile în Oradea au fost confirmate 157 de infectări cu coronavirus, iar în județul Bihor aproximativ 200. În urma controalelor efectuate în ultima săptămână, în județ au fost verificate 3.626 persoane, 577 societăți comerciale și au fost acordate 411 amenzi în valoare de 106.000 lei.
Spitalele de Recuperare din Băile Felix și Băile 1 Mai, suport COVID
Coordonaturul spitalelor din județul Bihor, dr. Gheorghe Carp, a prezentat situația cu care se confruntă în această perioadă sistemul medical bihorean. „În luna iunie-iulie, cei care erau internați cu coronavirus doreau să plece acasă. Acum, cei care se internează și care conform metodologiei Ministerului Sănătății ar putea să se izoleze la domiciliu, refuză și cer să fie tratați în continuare în spital. Această izolare poate fi făcută într-un spital covid, într-un spital anexă sau suport al Spitalului Municipal sau la domiciliu. În 48 de ore de la internare, după evaluarea clinică, la recomandarea medicului curant, DSP-ul emite o hârtie care stabilește statutul pacientului internat.
[eadvert]
Noi trebuie să ținem cont de opțiunea pacientului, dar și de această supra aglomerare a spitalului. Spitalul covid (Municipal) fiind destinat celor cu simptomatologie manifestă și cu cei cu situație gravă. Cei cu forme asimptomatice ar putea să fie izolați la domiciliu fiind monitorizați de către personalul medical, zilnic, telefonic, iar în caz de agravare să se poate reinterna în Spitalul Municipal. Din păcate acest lucru nu se întâmplă, am fost nevoiți să cerem aviz Ministerului Sănătății ca Spitalul de Recuperare din Băile Felix și Băile 1 Mai, de adulți și de copii, să fie spital suport pentru Municipal. La fel este vorba și de Spitalul CFR din Oradea, care stă în rezervă pentru situația în care numărul de infectări va crește”, spune dr. Carp.
Managerul a precizat că unitatea va fi golită de pacienți până în 11 august, urmând ca pacienții asimptomatici să fie transferați aici sau, după caz, să fie izolați la domiciliu.
Măsură unică în țară
Referitor la numărul mare de infectări cu coronavirus în cadrul personalului medical din județul Bihor, dr. Carp spune că a fost instituit un protocol potrivit căruia orice persoană se întoarce la servici după concediu trebuie să fie testată de coronavirus. Începând de vineri, 7 august, s-a decis ca toate concediile de odihnă, de studii, fără plată să fie suspendate, în cazul în care spitalele nu își vor putea acoperi necesarul de personal. Mai exact, cadrele medicale care vor dori să meargă în concediu vor putea pleca doar dacă șeful de secție își asumă responsabilitatea de a asigura cu personal buna funcționare a secției respective.
Mai mult, cei care merg în concediu vor semna că în decurs de 24 de ore se vor reîntoarce la lucru dacă apare un focar de infecție și vor fi rechemați la datorie.
LIVE Declarații susținute de prefectul Dumitru Țiplea și dr. Gheorghe Carp privind noi măsuri de protejare a cetățenilor împotriva Covid-19 la nivelul județului Bihor.
Közzétette: Institutia Prefectului Bihor – 2020. augusztus 7., péntek
Masca de protecție devine obligatorie în Bihor. Vezi care sunt spațiile vizate de autorități
Trimite articolul
Xcovid si Ali Baba si cei 40 de hoti , A murit Ceausescu si fosti COMUNUSTI au adus APOCALIPSA doar filmele SF sant realitate in prezant,
-
Dumnezeule dar cat de aliterat poti fi, nici macar un bot din afganistan folosind google translate nu ar putea fi in halul asta.
-
Conteaza ce zice, nu fii carcotas
-
-
Dacă în loc de mascã se poartă ecran, Fahrenheit 451.
La Conintronix, nu exista aproape nici o masura de protejare a angajatilor, se dau 2 masti pe luna, si treaba fiecaruia daca o poarta sau nu. E bataie de joc. E o chestiune de zile pana cand va fi un focar aceasta fabrica.
-
-
ConnentrohoniXXX ehxista doar shefi si shefimea dar mai hi sunt shi fimre shi mhai mari schlavagism nu e shingurul !
-
Prietene la cat de agramat esti sa iti para bine ca e cineva care iti da bani sa faci ce poti tu face. Daca ai fi la mine la firma nici sa speli coada la vaci nu as avea incredere ca esti capabil.
-
Vasile tu esti?
-
-
-
IOHANN, La ce firma te referi?
Mergi pe stradă sau în magazin, mergi cu tramvaiul sau cu autobuzul, nu vezi niciun om cu mască.
Vezi doar umbre.
Umbre proiectate pe un perete.
Umbre proiectate de Organizația Mondială a Sănătății.
Bai vermilor, spuneti ca :” nu sunt bani de dublare a alocatiilor,nu subt bani de marire a pensiilor” dar sunt bani de marire a salariilir celor care lucreaza la “secretele statului”,si exista bani sa ajutati terroristii in liban,acola ati gasit bani sa trimiteti ajutoare, sa le pupati “pulili” ravasiti de dezatrili pe care MOSKOVA LE-a trimis asupra lor!netrebnicilor aceste INSULTE asupra poporului Roman mult nu vor continua!!!
-
Uite-l pe viitorul președinte al Analfabeției.
-
Vasile,
PNL te iubim, că ca tine nu găsim.
Eu am votat cu PNL, am strigat ca prostul “MUIE PSD”
Acuma îmi pare rău, am văzut legătura între Rezist România cu Rezist USA, cei care incendiară acum orașe în America…
-
Dăncilă e apogeul prostiei. Orban e foarte slab dar nu e analfabet. Dintr-un popor tâmp și analfabet nu se poate naște ceva mai bun.
-
Vasile, te-am prins si pe tine cu gafe pe aici, deci esti analfabet la randul tau. Ipocrit esti oricum, daca cunosti semnificatia cuvantului…
-
Ba, prostule, joianisul tau a refuzat duelul cu Dancila.jioanisul e atat de tampit ca isi uita pana si intrbarile de la referendumulbde kkt, nu mai zic ca nu stie sa prezinte niste simple reguli , dand vina pe minister. Cat a fost psd la conducerea tarii, oamenii au dus o din ce in ce mai bine, dupa 2012! PNL partid similar PD , plin de corupti care sunt complici cu porcurorii si ssristii
-
Serafime,
Dragostea și lumina ta pălesc. Ai descoperit o singură greșeală, nu mai multe. Caută acolo ipocrizia și cere înțelepciunea unui heruvim ca să înțelegi ce am vrut să spun, că dragostea serafimilor ți-e străină.
-
-
-
Conteaza informatia ce doreste sa o prezinte, e mai utila de cat “munca” ta in folosul comunitatii online draga Vasile. Fii until, contribuie cu ceva real, nu devia de la subiect.
-
Pentru Mama lui Vasile,
Vasile e plătit să posteze la diferite publicații online.
Dar șefii lui nu i-au dat sat să citească asta :Carta drepturilor fundamentale a UE
Articolul 11 – Libertatea de exprimare și de informare
(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
(2) Libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate -
-
-
Tu nu ai o viață ? Toată ziua buna ziua stai la pândă , arunci cu invective, te piși ba pe unul, ba pe altul, ii mai trimit și în morții mamelor lor, mai faci și pe eruditul și atoatestiutorul… Nu crezi ca e cam mult?? Ai foarte mult timp liber, sau poate în timpul serviciului pierzi vremea “în on-line”.. Aaa, era sa uit, nu te interesezi câte cazuri noi de covid au fost depistate în urma procedeului de măsurare a temperaturii corporale în supermarket – uri și instituții publice? Mersi.
-
Nancy, ma mir si eu ca Vasile mai are nervi sa se lupte cu morile de vant (a se citi “prostia sau jegosenia unora”, dupa caz). Dar pe tine ce te mana-n lupta, initiato? Cauti nod in papura si “adevaruri ascunse” in masurarea temperaturii in supermarket?! Noroc ca-ti amintisi … Da banuiesc ca intrebarea ta e retorica pentru ca tu stii bine ca de fapt nenea aia de la supermarket care mimeaza si ei ca te impusca cu aparatul ala, de fapt iti fura datele biometrice si-ti baga cipul prin tehnici de teleportare inventate de Bill Gates! Si dupa aia te teleghideaza! Nu conteaza ca medicii sunt deja disperati, nu conteaza ca am ajuns iar ai mai cei dintre toti din Europa, nu conteaza ca mor oameni nevinovati si multi altii sunt pusi in pericol de incostienti … Tu si altii ca tine, stiti mai bine ce-i cu lumea si cu virusul asta adica o conspiratie! Cei periculosi cu adevarat sunt cei ca tine, nu virusul, ca de ala cumva ne-am putea pazi. Dar de teoriile voastre nu-i putem pazi pe o armata de creduli si naivi, care nu sunt in stare sa evalueze cu propiile minti o situatia ca asta! Si uite-asa, pentru prostia crasa a unora sau din nemernicia sau naivitatea altora, ajungem cu spitalele sufocate si cu mii de morti la activ.
-
Orădean – secretara lui Vasile, în primul rand, nu știam ca suntem pe un câmp de batalie, în postura de participanți activi la “lupta” între câinii de paza ai “noii democrații” și “periculosii” prosti și jegoși!! Adică se lupta sclavii între ei cu alte cuvinte ..
În al doilea rand, nu reiese de nicăieri ca as fi luat în derâdere “operațiunea” de măsurare a temperaturii corporale , așadar chiar nu înțeleg de ce bați câmpii cu afirmații cretinoide ( ” îți fură datele biometrice” etc.): fiind o măsură de combatere a covid 19, era interesant de știut ce rezultate a produs, simplu. Da’ te-ai inflamat, de zici ca ți-am dat cu paru ‘.
În al treilea și ultimul rand, nu am îndemnat și nu voi indemna niciodată la nesupunere, am respectat masurile impuse de autorități, chiar dacă le consider ff exagerate..
Păcat ca suntem din nou invrajbiti ,nu facem altceva decat sa ne jignim si sa ne ridiculizam pe tema devenită “șlagărul zilei ” covid 19.
Între timp, economia e în picaj, mii de afaceri construite cu ani grei de munca sunt închise și peste 2500 din copiii României au dispărut, s-au “evaporat” pur și simplu în ultimele 6 luni.
A interesat pe cineva din presa locala sau națională ( jurnaliști, formatori de opinie) ca în 30 iulie a fost Ziua internațională împotriva traficului de persoane? Evident ca nu. -
Pentru Orădean, care se mai semnează și cu Vasile :
Înțeleg că ești plătit ca să postezi pe aici.
“Cine nu e cu noi e împotriva noastră” Stalin a spus-o.
După gândire se pare că ești plătit de bolșevici.
Te crezi în Rusia?Șefii tăi nu ți-au dat să citești asta :
Carta drepturilor fundamentale a UE
Articolul 11 – Libertatea de exprimare și de informare
(1) Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere.
(2) Libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate
-
-
Nancy,
Eu îmi fac timp să scriu, tu să citești. Cât înțelegi din ce citești rămâne de văzut.Spirite,
Nu toți suntem roboți ca tine să comentăm de pe conturi multiple. Văd că ai renunțat la teoria 5G semn că ai început să îți iei o parte din medicamentele prescrise. Aș fi totuși dezamăgit să nu fi un troll rusesc să nu trăiesc pe urmă cu rușinea de a îmi fi pus mintea cu nebunul.-
Vasile, stârnești milă. Somn liniștit în continuare. Vise feerice sa ai, cu trolli rusesti, antene 6G, plăcinte plate ca pământul și tot ce îți dorești. Trage apa după tine.
-
Nancy,
Să înțeleg din acest comentariu că ești una și aceași persoană cu B-2 Spirit de mai sus?
-
-
-
Bine ca parangheliile sunt unele din masuriile luate pt cobaterea covid acolo se vor mentine peste 2 m intre participanti si concertele artistilor trecuti si netalentati, vai de masurile voastre.
Iara deviezi prostovane, te bagi inseama si incerci sa arunci cu noroi, parerea ta nu conteaza vasile (cu “v” mic)
-
Trebuie astupat cu noroi căcatul ce iese dintr-un analfabet.
-
Ești în sevraj din nou?
-
Se pare ca e doar alergic la idioti!
-
Are secretară se pare..
-
Nancy,
Ce bine că în lume există mai mult noroi decât căcat.
-
-
-
Carp si Bolojan nu cunosc termenul de distantare sociala!
Poate cã o fi bine sau nu ca toți cei care au avut și au să fie ştampilaţi la cartea de identitate pentru a da plasmã în caz de necesitate..