În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 48 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 14.939 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 247 de societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări.
[eadvert]
De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 156 de mijloace de transport, din care 88 de mijloace de transport public în comun.
Peste 95% din amenzi, pentru mască
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 28.350 de lei. Dintre acestea, 87 de sancțiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, 3 pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, iar una a fost aplicată unui operator economic pentru organizarea de activități în spațiul public/privat/închis pentru care au fost instituite interdicții/restricții (pentru nerespectarea programului de funcționare)”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
În cadrul misiunilor desfăşurate în ultimele 48 de ore, pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați 244 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, inspectori de la Direcția de Sănătate Publică, precum și inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
Trimite articolul
XAmendați oamenii prosti care nu vor sa poarte masca ca au prea multi bani și vor sa dea pe amenzi ca sa se îngrașe Klaus Iohanis sa poata fura mai mult
! ATENTIE ! VA ROG FOARTE FRUMOS ! ATENTIE AICI ! ! FOARTE SUPER URGENT ! ! ALARMA !
Vine Rusia sa atace Ucraina si Romania – Marea Intrebare ce ne facem?
– Avem 2 variante :
1. Incercam sa facem praf Rusia si sa tragem cu armele de la Nato sau ne predam si ne Bombardeaza Rusia cu arme nucleare si o sa faca praf planeta aceasta. Rusia in trecut cand a fost al 2 Razboi mondial a cucerit Franta, Germania, Austria, Ungaria, Polonia mai era putin si ajungea si in Italia si dupa a eliberat toate tarile pe care era sa le cucereasca inclusiv si pe Belgia.
Rusii pe langa Tancuri de Razboi au si vaccinul cu cipuri care vor sa il bage pe gat la Ucrainiei si Romani
2. Fugim cu primul avion sau prima masina ( autobus) in alta tara.
Daca nu actionam acum si nu demitem presedintele tari si nu cerem conducere Americana in Romania va fi jale atat va spun va fi dezastru.
Il vrem pe JOE BIDEN SI AMERICANI SA CONDUCA ROMANIA.
Referitor la vaccin, acesta contine cipuri se vrea cu orice pret reducerea drastica a populatiei daca nu prin Razboi prin Virusi letali creati de om, impotriva omului. Daca nu actionam acum si nu punem capat pandemiei si nu stopam acum virusul va fi prea tarziu.
Cerem demisia Coronavirusului si oprirea pandemiei.
HAI AMERICA VREM CONDUCERE AMERICANA IN ROMANIA.
Parlamentarii ai Romaniei vor sa ne bage cipul direct in gat prin vaccin si dupa sa ne poate controla Bil Gates si Guvernul Romaniei si sa ne trimita unde de soc la organism prin aplicatie, ca fie care persoana vaccinata cu vaccin cu cip emite un cod, si vaccinul ne poate face rau la ad-nul uman il poate face mai prost.
Daca vaccinul ar face adn-ul mai bun si sanatatea sa fie mai buna si nu mai proasta, eu as fi primul ce as merge la doza Bosster cea de a 3 doza, mie imi ajung 2 doze de vaccin, nu mai vreau a 3 doza, ca am inteles de la surse sigure de la prietenii ca la a 3 doza iti baga cipul in vaccin si iti poate modifica adn-ul uman in mai prost.
VIN RUSII PE NOI. CE NE FACEM ASTEPT PROPUNERILE VOASTRE
-
Ti-ai pierdut tratamentul prescris si ai luat ceva greşit ?
-
Sigur e din ala vaccinat cu Jonson sau AstraZeneca!
-
-
Mai nu exista vaccin cu cip. Gandeste-te ca dintr-o sticlutza din aia se da vaccin la 8 oameni. deci nu e cipat! daca ar fi cu chip ar fi o fiola pe persoana!
-
Sunteti niste nemernici .
-
Ai probleme grave te rog sa te tratezi!!!
-
eu cred ca ori esti sectantă pocăita care tremura si vorbește in limbi închipuite ori ai iesit de sub tratament !
-
aolo are cromozomi in plus
Serios!!! Au amendat cei mai mari infractori dar cei adevarati sunt liberi ca politia se ocupa de gainarii!!!
Mergeti dracului militia romana
Unde ati dat voi 15mii de amenzi?
Mesopotamia,piata 9,black wolf,tucano coffe din Lotus Park e totdeauna full,nu s a respectat nici 50%, si nici acum nu se respecta 30% mese ocupate,nici dracu nu cere nici certificatul verde roz.
Minciuni ca ati lucrat dar va cunoastem sunteti varza
Am devenit un stat MM ( miliție medicală ) din păcate, sper să ne trezim cât mai curând și să nu mai lăsăm în funcție la miliție și parlament niciunul care a contribuit la această dictatură perfidă și diabolică.
Să ne ajute DUMNEZEU să scăpăm de acești spini și ghimpi în tălpile oamenilor și să ne întoarcem la valorile reale ale țării noastre Credința, Cultura, Neamul și OMENIA care azi sunt pe cale de dispariție cu această generație de mulați și nădragii fără gleznă.
Dacă oricum e aproape imposibil sa nu ne infectam toți, ce rost mai aumasurile de prevenție?
-
POFTA BUNA! mananca tu de la Lidl patiserie varsta, o data am cumparat de acolo si mi-a iesit bube in gura, oamenii is nesimntiti si toti merg si baga mana acolo si dupa isi bage produsele in punga, am vazut si eu, cat timp am luat eu un melc guada vreo 3-4 persoane fara mila au bagat mana direct in vitrina si au ales produsele care is mai mari si restul l-eau pus inapoi la loc, dar fara sa foloseasca cleste sau manusi. SCARBOS
OAMENII NU POARTA MASCA CA EI NU CRED IN COVID.
CA SI IN FILMUL DONT LOOK UP NICI ATUNCI OAMENII NU AU CREZUT.
ASA ESTE SI CU COVIDUL NU CREZI, NU PORTI MASCA IN MAGAZINE, IN AUTOBUS, IN TRAMVAI, IN TAXI….ETC PANA NU AJUNGI SA NU MAI AI AER SI MERGI LA SPITAL DOAR ASA O SA CREZI CA VIRUSUL ESTE EXTREM DE PERICULOS SI TREBUIE SA NE PROTEJAM NU SA NE INFECTAM VOLUNTAR DIRECT ADICA SA NU PURTAM MASCA, SAU SA NE SCOATEM NASUL AFARA DIN MASCA, CA VIRUSUL TOT INTRA PRIN NAS, CA NASUL ESTE IESIT AFARA DIN MASCA.
-
calmeaza te si nu mai zbiera
-
Bai tanti, da în urechi nu îți bagi niște doape, ca virusul iti poate întra și pe acolo, nu doar prin mufon. Ce drac te faci? Traiasca Licuricii.
Vor sa ne bage vaccinul direct in umar, fara mila
Vor sa bage cipul in mine prin vaccin, ce ma fac? vreau sa mananc la restaurante ca am prea multi bani, eu is la a 2 doza de vaccin dar imi expira certificatul in cateva zile ce ma fac? am inteles din surse sigure ( prietenii, cunostinte, colegii) ca la a 3 doza booster vine cu cipul si il implanteaza prin vaccin in umar. si cand o sa doreasca ei ne pot opri prin undele soc trimise de ei stiti cine? ( Klaus Iohanis, Nicolae Ciuca, Bil Gates si toti parlamentarii Romaniei)
Deja vor sa ne invandeze Rusia sa vina in Romania si sa ne cucereasca. si pe Ucraina vor sa o invadeze si Bulgaria si Polonia si pe Ungaria vor sa o cucereasca Rusia.
Ce ne facem lume? Vin Rusii
avem 2 variante de facut
1 stam ca prostii in Romania si asteptam sa ne borbandeze
2. Fugim in alta tara straina
Am inteles ca vor sa invadeze si Ungaria, Polonia, Bulgaria, Ucraina si Romania.
Noi nu suntem romani, noi nu suntem Romani pentru ca acceptam orice ne spune Guvernul Romaniei si nu luam initiativa sa doboram o data virusul asta periculos.
-
Nu vrem rusia in Romania nu are ce cauta.
Vrem sa fim condusi de JOE BIDEN si Americani.
Nu vrem vaccinul Pfizer, Moderna, Novavax, Jonson, AstraZeneca pentru ca contine cipuri moleculari si iti modifica adn-ul si il face mai prost.
Acceptam sa ne vaccinam tot la 2-3 luni? pana o sa avem umarul umflat de vaccin si de acul de la seringa?
Sau
Refuzam vaccinul si nu mai putem merge nicaieri nici in Lotus Center nici la restaurante si nu putem cumpara sau vinde nimic?
– Nu vedeti ca politia romana si Guvernul Romaniei minte cu nerusinare, ce lege? ca nimeni nu poarta masca pe strada sau in magazine. Oamenii isi scot nasul afara din masca in spatiile inchise si nici pe tramvai sau taxi nu se poarta masca, Statul Roman Minte ca este lege sa porti masca pe strada si in spatii inchise dar nimeni nu o respecta.
Acum vor sa ne reseteze si sa ne bage cipul pe gat prin vaccin, ca sa nu putem merge si noi sa mancam o amarita de pizza la pret triplu acum ca a venit scumpurile, din cauza ca se cere certificat verde la restaurante.
Nu vedeti ca majoritatea oameniilor vor sa se infecteze cu covid de aceea nu poarta masca pe tramvaie, autobuse, taxi-uri sau saptii inchise, bun cei care vrea sa se infecteze voluntar si direct cu covid sa nu deie si la altii sau sa mearga in alta parte daca vor sa se infecteze la spital nu sa nu poarte masca pe autobus.
Atentie maxima aici ! Nu va mai luati dupa internet va rog sau dupa reportaje – documentare ce vedeti la Stiri sau Televizor ca virusul intra doar in gura, nasul nefind afectat de virus, virusul intra si prin nas, informativa, nu fiti naivi, asa ca nu scoateti nasul afara din masca, o alta teorie stupida ca masca are sarma la nas si daca tu iti scoti nasul din ea afara nu te poate controla prin satelit. Nu are nici o legatura, sarma de la masca este ca nasul sa fie tinut si sa nu alunece, sa iti stea masca pe fata, nu te controleaza nimeni prin satelit.
NU va mai certati cu agentii de paza de la Penny, Lidl ca voi sunteti cei mai grozavi si vreti sa intrati fara masca.
ATENTIE MARE ! la Lidl la raionul de patiserie merg oamenii si iau cu mana goala si murdara produsele de patiserie inca le si intorc si aleg dupa le bag in punga.. Majoritatea oameniilor nu folosesc cleste sau manusi, pur si simplu baga mana goala in vitrina de patiserie si ia produsele si tu mananci dupa mainile lor. Pofta Buna, asta se intampla in Lidl si Penny
-
De unde atata prostie in tine ? Cum dracu mai poti trai asa ?
La mine nu are ce sa vina Rusia in Ungaria sa ne invandeze, ca poporul maghiar nu primeste pe Rusia la noi in Ungaria. Noi avem si in Oradea brutarie cu secific Unguresc si la noi nu place pe Rusia. ca nu vrem rusoice in Ungaria
Noi Maghiari nu primim pe Rusia.
Nu vrem sa ne atace Rusia pe Ungaria noi nu primim pe Rusia cu tancurile lor.
Daca Rusia o sa traga in noi cu Bombe, noi batem pe ei.
Sa impuste Rusia pe Romanurile in Romania.
Sa va vaccinati tot la 3 zile ca asta vrea omul vaccin
și își dorește sa I implanteze cip prin vaccin si dupa sa devina teleghodat
si sa fie un fel de Router ce poate fi controlat și I poate trimite socuri la creier prin vaccin.
Da vaccinativa o data va dau și doza mea a 3 booster numai sa va vacconati o data prostiilor,
mi-e imi ajung 2 doze, cine este nesatul sa dea fuga la centrul de noapte și promit ca I dau si doza mea booster a 3,
mi-e imi ajung 2 doze, mergeți la vaccin Dar sa nu va plângeți ca va doare umărul si o sa bage cipul în voi, asa ca acceptați marele semn vaccinul ca sa puteți da fuga în Lotus Center sa va faceți cumpărăturile săracilor,
ca și eu am acceptat Marele Semn Bun Vaccinul de 2 ori, dar nu pentru a da năvală în Lotus Center si a face bani la Bogatii Lumi care ne conduc pe noi și ne vrea binele garantat sau poate ne vrea răul
dar voi mergeți și facețile bani, numai asa o sa producă mai mulți viruși in laborator cu scopul de a reduce populatia, din cauza voastră ca le băgați bani in buzunar și mergeți în Lotus Center si ei sunt fericiți
-
Ce facem fugim sau atacam Rusia?
Rusii pe langa Tancuri de Razboi au si vaccinul cu cipuri care vor sa il bage pe gat la Ucrainiei si Romani
Daca nu actionam acum si nu demitem presedintele tari si nu cerem conducere Americana in Romania va fi jale atat va spun va fi dezastru.
Il vrem pe JOE BIDEN SI AMERICANI SA CONDUCA ROMANIA.
HAI AMERICA VREM CONDUCERE AMERICANA IN ROMANIA.
VIN RUSII PE NOI. CE NE FACEM ASTEPT PROPUNERILE VOASTRE
Vrem sa ne conduca JOE BIDEN sa fie si presedintele Romaniei
Ba oameni buni , a inebunit lumea pe aici cu cipuri cu bazaconii !!
Purtati masca , respectați masurile de precauție !! Nu mai fiți ignoranți !!
Dar degeaba romanu și efectul de turma !!
Daca unul mananca ccctt trebuie sa manace inca 100 cam așa e la romani!!
Din pacate este tarziu pentru romania !!
Asta este blestemul lui ceaușescu !!! !!