Astfel, vineri, 22 octombrie, sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Bihor, oamenii legii au acționat în sistem integrat și au verificat dacă în zonele publice aglomerate se respectă noile măsuri împotriva coronavirusului. Echipele mixte au informat atât operatorii economici, cât și cetățeni despre noile modificări legislative la introducerea certificatului verde COVID.
Punctual, în cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 6.501persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 109 societăți comerciale, marketuri, restaurante, terase, unităţi de tip fastfood, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, piețe, târguri, parcuri, zone de agrement, gări și autogări. (anexăm foto)
De asemenea, în cadrul acțiunilor punctuale, au fost verificate 121 de mijloace de transport, din care 74 de mijloace de transport public în comun.
„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare totală de 6.000 de lei. Dintre acestea, 36 de sancțiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție, șapte pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar o sancțiune a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea”, transmite comisarul-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
În cadrul misiunilor desfăşurate vineri, 22 octombrie, pentru prevenirea răspândirii Covid-19 în județul Bihor, au fost angrenați, 143 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bihor, pompieri militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” al judeţului Bihor, cadre ale Poliției Locale Oradea, inspectori ai Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, comisari ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor, inspectori de la Direcția de Sănătate Publică, precum și inspectori de la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
„În continuare, principalul obiectiv al acțiunilor Poliției Române în contextul pandemiei vizează protejarea sănătății românilor. Menționăm că acțiunile de verificare pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu Covid-19 continuă zilnic, la nivelul județului Bihor. Acestea se desfășoară integrat, împreună cu partenerii instituționali, sub autoritatea Instituţiei Prefectului – Judeţul Bihor. Scopul acestor acțiuni nu este acela de a aplica sancțiuni, ci de a identifica și preveni acele activități sau comportamente care ar conduce la răspândirea COVID-19″, mai transmite comisarul-șef Fărcuța.
Oamenii legii recomandă tuturor cetăţenilor să respecte măsurile de protecție individuală, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică, să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație și să nu se expună la riscuri.
Cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară se pot sesiza apelând linia TelVerde – 0800800165.
Trimite articolul
XCan putin , sa speram ca de luni se vor dubla aceste amenzi !!!…mai avaem sobolani prin Oradea care trebuie deratizati !!!
-
Te-ai uitat în oglindă și ți-ai recunoscut imaginea ?
-
doamnelor si domnilor a vorbit nevasta lui arafat
-
De ce promovezi idei naziste, Gheorghe?
-
Subscriu, după cum vedem cu toții, din moment ce mai bântui pe acest forum (care în curând se va rebrandui din Bihon în Scânteia Tineretului neomarxist) înseamnă că, într – adevăr, mai sunt șobolani prin Oradea, care trebuie sa fie deratizati. Speram sa fie eficienta deratizarea și sa scăpăm de tine .
-
Dacă tot vrei să atragi atenția, leagă-te în centru cu lanțuri de statuia lui Ferdinand. Pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale.
Un gest simplu și eficient.-
Săracul de tine Vasile, ce prost ești.
-
Ce bine că ești, ce mirare că sunt!
-
-
Vasile tu ești legat de lanțuri de stăpânii tai.
-
Mersi, ma gândeam și eu sa fac gestul asta dar doar dacă era încă în centru statuia lui Mihai Viteazul. Asa ca îți las ție statuia lui Ferdinand, pt a te catara în vârful ei, în semn de omagiu pt instaurarea dictaturii naziste în România.
-
O să o găsești în Centrul Civic. Tot în spirit civic o să te poți lega acolo de falusul calului. Cu siguranță dictatura sanitară ( nu poți să o numești nazistă) nu o să îți interzică acest drept. Nici calul nu o să îți ceară certificat verde.
-
-
-
N-ai crăpat gheorghe?am crezut că te-a mâncat covidu.păcat!
Nu mai credeti in toate tampenile cu covid minciuni la fel e si cu vaccinarea
-
Noi nu credem în tâmpeniile tale ,,orton” și a celor ca tine idioți care nu se vaccinează și nu respecta măsurile anticovid și care își arată nemerniciile pe site, voi trebuie să fiți izolați până trece pandemia.
Un lucru ușor și simplu de purtat care costă mult dacă nu îl porţi.
Mergeti voi la dracu cu amenzile voastre de handicapați. Nu sunteti in stare sa faceti bani prin cercetare dezvoltare, industrie, servicii etc. traiti doar din amenzi, taxe, impozite etc.
Asta stie si iei sa amendeze ,ia sunatii pt o altercatie sau hartuire sa vedeti in cat timp vin,dar sa dea amenzi sunt prezenti peste tot,rusine
Asta deja este poliție sanitară politică. Cu ce drept constituțional mă întrebi de un act medical, purtarea unei măști sau cu cine m-am întâlnit sau merg ?
Acest stat devine unul fascist căci comunist e mic copil deja, și unii ca Gheorghe nu doar că aprobă așa ceva ( care curând se va restrânge și asupra lor ) ci și îi atacă și îi pârăsc pe cei care vor să-și păstreze libertatea.
Deja s-a ajuns mult prea departe ca să nu explodeze buba.
-
Hai sictir Putinofilule.
-
Fain comentariu ai, faina porecla, ai o frica cum ca vaccinul nu te protejeaza de nevaccinati?, sau o mare parte din neuronii tai au “fugit” in seringa de vaccin
-
-
Noi nu credem în tâmpeniile tale ,,orton” și a celor ca tine idioți care nu se vaccinează și nu respecta măsurile anticovid și care își arată nemerniciile pe site, voi trebuie să fiți izolați până trece pandemia.
-
Se pare că tu alin ești fascist că nu respecți regulile și măsurile anticovid, în democrație nu faci ce vrei tu, ci trebuie sa respecți regulile, măsurile anticovid și să nu contribui la răspândirea virusului ucigaș, dacă nu respecți măsurile trebuie sa fii amendat și izolat.
fara vaccin va rog ,nu facem reclama la vaccin ,fiecare face ce doreste parca sau…………
Sa va fie de rusine …ati amendat fara numar ? A venut ordinum de strangere de fonduri de la iohana cel mare?
Fara restrictii partiale o sa cada curentul in toata tara. Ziua scade, noapte creste si panourile solare produc tot mai putina energie iar consumul creste. Au inventat minciuna asta cu pandemia, la nivel mondial, si inchid ici si colo dupa cum vad ei pe computer ca creste si scade consumul/productia de curect electric. In Israel s-au luat cam tot anul asta masuri de astea, iar in Liban a cazut curentul cam de vreo doua saptamani. Australia a foct tot anul pe Lockdown, la aia merg aparatele de aclimatizare cam tot timpul.
E ca pe vremea comunistilor, doar ca aia nu s-au apucat de omorat lumea, de murit tot mureau de frig, subalimentatie.. Interdictii erau si pe atunci: o duminica circulau doar masinile cu ultima cifra din numar impar si alta duminica cele cu numar par.
S-a trecut prea rapid pe electric, masini, biciclete, trotinete, pe de o parte, iar pe de alta parte centralele atomice si pe carbuni au fost inchise, in mare parte, mai ales in Europa. Avem o criza energetica, de curent, nu e nici o pandemie. Cel mai mare consumator de enerie este insa internetul, transferul de date, mai ales cele mobile. Doar “minerii” care lucreaza pentru Bitcoin consuma mai multa energie electrica decat o tara ca si Argentina.
Picatura care a umplut paharul a fost tehnologia 5G,care consuma de sute si mii de ori mai multa energie decat retelele anterioare, o parte din energia folosita se pierde, in aer.
Care poate sa fie rolul grafenului in vaccinul Covid19? Grafitul se folosea pe vremuri in baterii, electrod positiv, si este posibil ca intentia este aceiasi: vaccinatii sunt un fel de baterii care colecteaza energia electrica din aer, o parte din energie este folosita apoi la incarcarea celularelor, care se incarca inductiv, mai apoi o sa apara celulare folie pe care vaccinatii le lipesc pe piele si nu mai trebuiesc incarcate, si, candva, posibil, probabil ca ei o sa fie folositi si ca iluminatori publici. O sa lipeasca o folie cu LEDuri pe frunte sau pe mana si ei o sa fie tare mandrii ca fac lumina, ca si licuriciul.
Asta nu o sa fie deajuns pentru a face fata la criza de energie electrica, mai ales ca vanzarile masini electrice cresc rapid, centralele noi nu se construiesc pe tim scurt, si atunci exista doar o explicatie logica: o sa fie redus populatia. Ca o sa moara cei vaccinatii, sau cei nevaccinatii, sau toti, nu stim. Ce stim insa este ca ne confruntam si cu un val de migratie fara precedent, asiatici si africani.
Este un plan de lunga durata pus la cele de jidanii iluminati. Holocaustul tot de ei a fost pus la cale, au vrut sa infiinteze un stat evreiesc si atunci au zis: mergeti la evreii care traiesc in Austeia, Germania, Polonia si le ziceti hai ca mergem in pustie sa ne facem tara noastra. Normal ca nu merge nimeni de buna voie, si atunci au scos oamenii cu forta. Ei inventeaza tot felul de minciuni pe care le folosesc ca si calus in gura: holocaust, covid, clima…
. Se stie jidanii iluminati conduc lumea din umbra dar dorinta lor cea mare este sa conduca direct, pe fata. Cum scrie in Biblie: lor le place sa stea la coltul strazi, cu haine lungi, cu carte in mana si sa le spuna lumea: rabi.
-
Iar ai uitat să îți iei Litiul…
Amendați antivaccinistii smecherasi care nu respecta măsurile anticovid, ei nu trebuie să aibă acces în magazine, piete, mijloace de transport, localuri, locuri publice, etc.
-
Mâncatear canceru