Potrivit CNAS, în asistența medicală primară se acordă consultații de monitorizare a evoluției sarcinii și lăuziei, și odată cu prima prezentare la medicul de familie a femeii însărcinate, acesta ia în evidență gravida și poate elibera o adeverință prin care se atestă existența sarcinii. Serviciul include și depistarea sarcinii, după caz. Dacă persoana însărcinată este neasigurată, poate deveni asigurată, pe perioada sarcinii și lăuziei, prin simpla transmitere a adeverinței respective către casa de asigurări de sănătate în evidența căreia se află, fără alte cheltuieli, conform prevederilor legale în vigoare.
[eadvert]
CNAS mai precizează că în asistența medicală ambulatorie clinică de specialitate, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau chiar și fără bilet de trimitere, specialistul în obstetrică-ginecologie poate acorda câte o consultație de supraveghere pentru fiecare trimestru de sarcină, precum și o consultație similară pentru lăuzie, în primul trimestru după naștere, în cadrul căreia, după caz, se poate recomanda efectuarea de analize și investigații sau internarea în spital. Totodată, dacă medicul respectiv are și o supraspecializare în medicină materno-fetală poate efectua și ecografii pentru depistarea anomaliilor sarcinii (ecografie obstetricală anomalii trimestrul I cu translucență nucală și ecografie obstetricală anomalii trimestrul II).
În unitățile sanitare cu paturi care au în componența structuri (secție, compartiment) de obstetrică-ginecologie sau în cele integral specializate în această ramură a medicinii se pot efectua servicii medicale standardizate complexe asimilate unei internări de zi în scopul supravegherii sarcinii normale, cu condiția ca unitatea să aibă laborator de analize medicale și cabinet medical de specialitate. În cazul unei asemenea internări, spitalul are obligația să efectueze consultații de specialitate și analize/investigații.
Între săptămâna a 11-a și a 19-a a sarcinii se poate efectua un screening prenatal, tot în internare de zi, care trebuie să includă obligatoriu o consultație de specialitate obstetrică-ginecologie, un dublu test/triplu test și o ecografie pentru depistarea anomaliilor fetale. Pentru acordarea acestui serviciu, medicul specialist trebuie să aibă și competența/atestat de pregătire complementară în ultrasonografie obstetricală și ginecologică sau supraspecializare în medicina materno-fetală. Acest serviciu se poate acorda și concomitent cu internarea pentru supravegherea sarcinii normale, conform sursei citate.
De asemenea, în regim de spitalizare de zi pot fi efectuate și servicii de amniocenteză (trim. II de sarcină), cordonocenteză (trim. II de sarcină), respectiv biopsie de vilozități coriale (trim. I de sarcină), numai de medicii obstetriceni-ginecologi cu supraspecializare în medicină materno-fetală.Tot în regim de spitalizare continuă se pot efectua și serviciile de spitalizare de zi, dacă pacienta, în timpul sarcinii, prezintă complicații sau comorbidităţi, sângerare majoră și necesită transfuzie, risc anestezic greu de manageriat în spitalizare de zi, cu durere postprocedurală greu de controlat și proceduri invazive majore asociate, potrivit CNAS.
Citiți principiile noastre de moderare aici!