Apelul care sesiza producerea primului eveniment, în localitatea Ciutelec, comuna Tăuteu, a fost primit prin sistemul unic 112, la aproximativ 30 de minute după miezul nopții, la adresa indicată de apelant deplasându-se cu operativitate, forțele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Marghita, cu două autospeciale de stingere și cu ambulanța SMURD a subunității.
„Incendiul, care se manifesta violent la o bucătărie de vară și un șopron, a fost stins în aproximativ 20 de minute, echipajele de pompieri reușind să împiedice propagarea acestuia la o șură, în care erau depozitate circa opt tone de fân, lipită de construcția în flăcări, la casa vecinului, aflată la circa trei metri de focare și la un autoturism din imediata proximitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
În urma producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un cablu electric defect, au ars acoperișul bucătăriei de vară, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, două aparate electrocasnice, două scule electrice, o fereastră și aproximativ 0.5 metri cubi material lemnos.
Incendiu în localitatea Finiș
Al doilea eveniment, provocat în circumstanțe similare, în cursul nopții de luni spre marți, la o gospodărie din localitatea Finiș, a fost semnalat în dispeceratul ISU Bihor în jurul orei 00:45, la fața locului ajungând în cel mai scurt timp, trei echipaje de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș, din care două de stingere și unul de paramedici.
„La sosirea forțelor de intervenție, ardea generalizat camera centralei termice, flăcările amenințând să se extindă la casa aflată foarte aproape de focare. Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în circa 30 de minute, salvând din calea flăcărilor, locuința și magazinul alimentar de la parterul acesteia”, a mai transmis purtătorul de cuvânt.
[eadvert]
Pagubele înregistrate au constat în camera centralei termice, construită din panouri sandwich, un cazan de încălzire, un puffer, un vas de expansiune și două ferestre.
Din fericire, evenimentele menționate nu s-au soldat cu persoane rănite.
Citiți principiile noastre de moderare aici!