„Dat fiind actualul cadru legal din România, aceste magazine vând nişte produse legale. Conform legii, primăriile autorizează doar restaurantele, nu şi magazinele. Hotărârea emisă la Braşov e atacată în contencios şi va fi desfiinţată iar primarul va fi acuzat de abuz de putere”, a declarat Mazăre.
Acesta a mai explicat că edilii nu au instrument legal să decidă care substanţe sunt dăunătoare şi că problema nu poate fi soluţionată la nivel local, ci doar de Guvern, care poate, printr-o hotărâre, să treacă aceste produse pe lista celor interzise, la fel ca în Polonia şi SUA.
Reacţia sa a survenit după ce şefii unor instituţii deconcentrate din Constanţa i-au cerut public să promoveze o hotărâre de Consiliu Local care să interzică magazinele care comercializează produse etnobotanice.
C.H.
Declară război etnobotanicelor
Cseke pasează exoticele la edili
DEX-ul, avocat al etnobotaniştilor
Citiți principiile noastre de moderare aici!