S-a intrunit luni, în Sala Mare a Primăriei, în următoarea componenţă: Gheorghe Sarca – dr. ing. horticol, Facultatea de Protecția Mediului, Orlando Balaș – inginer peisagist, lect. univ. dr. la Universitatea Oradea și Smit Ildico – inginer silvic, doctor în silvicultură şi, din partea Primăriei, Emil Bențan – director executiv adjunct în Direcția Tehnică, Mircea Stejeran – şef serviciu Lucrări și Servicii Publice, Gabriel Dobre – consilier, Loreta Mălăin – inginer horticol, Ramona Bakk – inginer horticol şi Lucian Fărăgău – inginer silvic.
În cadrul acestei întruniri au fost analizate 41 de solicitări și sesizări privind lucrări de tăieri și intervenții cu tăieri în coronamentul arborilor (toaletări), primite de la cetățeni din Municipiul Oradea.
Din cei 41 de arbori propuși spre tăiere, 17 au primit un punct de vedere favorabil cu privire la aprobarea cererilor analizate, majoritatea arborilor fiind uscați și afectați biologic.
Din cele 362 de intervenții cu tăiere în coronamentul arborilor (toaletări) au primit aviz favorabil 319, majoritatea pentru eliminarea crengilor uscate și echilibrare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!