Networkingul şi inovaţia este puntea de comunicare în antreprenoriat. De acest lucru s-au convins antreprenorii orădeni prezenţi Business Point Event, ediția a II-a. Evenimentul s-a desfăşurat la Centrul de Afaceri Oradea, marţi, 22 martie.
„Este al doilea eveniment organizat de clubul nostru, Business Point Club. Vrem să conştientizăm antreprenorii că este nevoie de comunicare. Avem şi exemple de bune practici pe care vrem să le aducem în faţa celor prezenţi. Pe de altă parte vrem, să educăm mediul antreprenorial. În acest sens am adus speakeri dintre cei mai titraţi la nivel naţional şi internaţional”, ne-a declarat Adina Todea, managing partner Business Point Club.
Speakeri de renume
Moderatorii evenimentului au fost Adina Todea şi Dorel Voichiţă. Primul dintre invitaţi, care a luat cuvântul, a fost Ciprian Roşu. Acesta a vorbit despre schimbarea în business. „Networkingul şi inovaţia funcţionează foarte bine împreună. Networking este o prietenie în afaceri, caracterizată prin altruism şi reciprocitate. Inovaţia ne dă şansa de a ne diferenţia de alţii”, a subliniat Ciprian Roşu.
Anca Doicin, jurnalist cu experienţă la Bursa, Capital, Money Channel, şi Avocatura.ro a făcut o adevărată pledoarie pentru comunicare, pentru inovaţia în comunicare. „Dacă nu vorbeşti nu exişti. Poţi face un produs foarte bun, dar dacă nu vorbeşti nu va şti lumea de tine. Dacă nu investeşti în comunicare, clienţii nu vor şti de tine şi nu vor veni să te cumpere”, este de părere Anca Doicin. Speakerul i-a invitat pe cei prezenţi să citească presa ca să afle ce fac ceilalţi, ca să afle ce fac competitorii.„Dacă nu-i vei răspunde jurnalistului la întrebarea pe care ţi-a pus-o, s-ar putea ca data viitoare să nu te mai sune. Pentru că, pentru el nu prezinţi interes. El are nevoie de lucrul acela pentru care te-a sunat”, a explicat Anca Doicin.
Urs Hauenstein, speaker elveţian de renume internaţional, a vorbit despre pârghiile esenţiale în antreprenoriat şi despre puntea de comunicare în afaceri. Un exemplu de bune practici, prezent la Business Point Event, a fost Dan Ştefan, cel care a înfiinţat Autonom Rent a Car. Cu exemple foarte concludente, acesta a adus în faţa auditoriului felul cum se fac alegerile în business. Exemplificând cu serialul Dallas, care se dorea un oglindă a capitalismului corupt, înainte de 1989, şi, continuând cu citate din Niccolo Machiavelli, cuvântarea lui Dan Ştefan a fost foarte aplaudată. „Reputaţia se câştigă foarte greu, dar se pierde foarte uşor. Noi avem o problemă reală de încredere”, a precizat antreprenorul.
Altă cuvântare foarte apreciată a fost cea a lui Adrian Florea, care a vorbit despre „Ce faci atunci când nu ştii ce să faci”. „Când nu ştii ce să faci, îi laşi pe alţii să facă. Inovaţia într-o companie ar trebui să vină de la angajaţi. Managerii sunt mai preocupaţi de ceea ce nu ar trebui să facă angajaţii lor şi nu de ceea ce ar putea să facă”, a subliniat speakerul.
Aşteptată cu nerăbdare a fost şi intervenţia lui Tedy Necula, speaker inspiraţional, regizor şi producător. Acesta le-a explicat celor prezenţi ce înseamnă să fii memorabil. „Memorabil ajungi făcând altfel lucrurile. Uită-te la ultimul lucru bun pe care l-ai făcut. Acela va fi un reper. Vezi ce te inspiră. A inspira e diferit de a copia”, i-a îndemnat Tedy Necula pe antreprenorii orădeni prezenţi la Business Point Event, ediţia a II-a.
Plenara cu tema „Netwoking şi inovaţie, punte de comunicare în antreprenoriat” a continuat cu workshopuri în care s-a vorbit despre „Pârghii esenţiale în antreprenoriat – finanţe şi inovaţie” şi „Tendinţe şi previziuni în comunicarea de business”. Evenimentul s-a bucurat de un real succes în rândul antreprenorilor orădeni, semn că aceştia sunt dornici de a învăţa din exemple de bune practici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!