În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale, iar cercetările continuă. În aceeaşi zi, la ora 6:10, pe strada Podului din municipiul Oradea, un alt sătmărean în vârstă de 58 de ani, care conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere. Astfel, a accidentat o femeie de 61 de ani, din municipiul Oradea, care traversa strada în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni. În urma accidentului rutier, victima a suferit leziuni uşoare. Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului. Tot joi, la ora 22:10, pe D.N. 1, în afara localităţii bihorene Tinăud, un bărbat de 25 de ani, din comuna Dobreşti, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea unei depăşiri. Astfel, a intrat pe sensul opus şi a acroşat lateral un autoturism condus de un orădean de 57 de ani. În urma accidentului rutier, atât conducătorul primului autoturism, cât şi un bărbat de 35 de ani, din Aleşd, pasager în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziuni uşoare. Poliţiştii rutieri continuă cercetările în cauză, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului.
Nereguli şi accidente pe şosele
Poliţiştii Postului de Poliţie Lăzăreni au depistat, joi, la ora 18:00, un bărbat de 30 de ani, din municipiul Satu-Mare, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean 768, în localitatea bihoreană Calea Mare, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Orașul Drobeta Turnu Severin a găzduit în perioada 9-15 martie Cupa României la box, rezervată juniorilor. Printre cluburile participante s-au numărat și CS Crișul Oradea, CS Basti Box Salonta și ACS „Moga Răzvan” Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Oradea, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Oradea, au reținut un bărbat de 29 de ani, suspect de trafic intern și internațional de droguri de risc.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Lucrările de modernizare a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai”, începute în martie 2024, se desfășoară conform planului, iar recepția finală a proiectului este programată pentru 30 iunie 2025.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Creșa Oradea continuă să sprijine dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, a personalului didactic auxiliar și nedidactic prin organizarea unor sesiuni de formare menite să ofere soluții concrete pentru gestionarea comportamentelor problematice la copiii de vârstă antepreșcolară.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Prefectul Marcel Dragoș a emis o circulară prin care aduce în atenția unităților-administrativ teritoriale din zona montană a județului lansarea programului“Rabla pentru sobe” 2025, coordonat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu, se arată într-un comunicat transmis de Instituția Prefectului Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!