Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a găsit noi nereguli la Liceul Particular „Georgiana” din Oradea. Potrivit Ramonei Bacter, purtătorul de cuvânt al ISJ Bihor, comisia trimisă de Inspectoratul Şcolar Bihor a descoperit că patru din cei 37 de candidaţi care s-au înscris pentru examenul de bacalaureat nu întrunesc condiţiile de participare la examen, astfel că au fost scoşi de pe liste. „În urma verificărilor efectuate de comisia ISJ Bihor s-a constatat că unui candidat îi lipseşte clasa a XI-a. El terminat la o Şcoală de Arte şi Meserii doar clasele a IX-a şi a X-a şi a fost înscris direct în clasa a XII-a. Doi dintre candidaţi nu pot face dovada finalizării clasei a XI-a, iar o altă candidată a făcut la zi la Colegiul Tehnic„Mihai Viteazu” din Oradea doar clasele IX-X. În clasa a XI-a a făcut doar primul semestru la zi, al doilea l-a făcut la fără frecvenţă. Conform legii, ea ar fi putut fi înscrisă în clasa a XII-a, doar dacă media fiecărei materii ar fi fost de 7, însă la matematică de exemplu a avut media 5. Ea nu putea să fie înscrisă în clasa a XII-a la zi, prin urmare nici la BAC”, a declarat Ramona Bacter.
Probleme vechi
Din cei 37 de candidaţi de la Liceul Particular „Georgiana”, înscrişi la examenul de bacalaureat, doar 20 au susţinut prima probă a examenului. Potrivit Ramonei Bacter, restul au renunţat.
Ramona Bacter a amintit că Liceul Georgiana din Oradea a fost şi anul trecut în centrul unui scandal, când în sesiunea din iunie-iulie, a avut o tentativă de a frauda examenul de bacalaureat. „Scandalul a erupt când o elevă care susţinea examenul de bacalaureat nu putea să facă dovadă anilor de studii aferenţi claselor a X-a şi a XI-a. Tot în acel an comisia ISJ Bihor a descoperit că Liceul a eliberat mai multor elevi foi matricole deşi aceştia nu figurau în niciun catalog sau registru matricol”, declară Ramona Bacter.
„În urma controlului efectuat de Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, Ministerul Educaţiei a retras anul trecut autorizaţia Liceului, însă şcoala s-a adresat Curţii de Apel Oradea, procesul fiind în desfăşurare. Până la o hotărîre definitivă şi irevocabilă, Liceul „Georgiana” poate să funcţioneze”, a mai spus Ramona Bacter.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!