Poştaşii sunt în grevă de joi, refuzând să mai distribuie corespondenţă, colete, ori ziare.
Liderul Sindicatului Naţional al Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) filiala Dolj, Titi Roman, a precizat, pentru Mediafax, că în cursul zilei de sâmbătă, factorii poştali aşteaptă o ofertă de majorare a salariilor de la conducerea Companiei Naţionale Poşta Română.
„După mai multe analize concluzia discuţiilor este că sâmbătă CNPR ne va prezenta câteva oferte superioare celor de până acum. Protestul salariaţilor va continua până la primirea ofertelor şi încheierea unui act adiţional în acest sens. În acest moment activitatea CRTz Craiova este în continuare blocată, salariaţii sunt prezenţi la locurile de muncă, dar nu desfăşoară nici un fel de activitate”, a declarat Titi Roman, preşedintele SLPR Dolj.
Reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali (SLPR) din România avertizează că poştaşii nu mai vor să asculte de liderii de sindicat şi vor deveni tot mai înverşunaţi.
„Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România a început, în februarie 2016, negocierea cu conducerea Poştei Române, pe un set de revendicări mai vechi, printre care se regăsea şi acordarea unei creşteri salariale. Timp de opt luni, managementul Poştei Române a folosit diverse tertipuri pentru a trage de timp, afirmând constant că este de acord cu acordarea unei creşteri salariale, fără a respinge suma solicitată de SLPR. După cele 8 luni de tergiversare, când conducerea Poştei a prezentat o ofertă de salarizare, mult sub aşteptările create, aceasta a fost respinsă ferm de salariaţi (…) care nu mai vor să-şi urmeze liderii sindicali şi care, din informaţiile noastre, îşi vor radicaliza şi mai mult poziţiile şi vor deveni din ce în ce mai înverşunaţi”, a transmis, într-un comunicat de presă, preşedintele SLPR, Matei Brătianu.
Poștașii bihoreni s-au alăturat protestului spontan pe parcursul zilei de joi.
Angela Feier, preşedintele Sindicatului Liber Poşta Română Bihor, spune că din primăvară s-a solicitat conducerii Poştei o majorare salarială de 200 de lei brut. În această perioadă au avut loc mai multe întâlniri între reprezentanţii sindicatului şi cei ai conducerii Poştei Române, dar nu s-a ajuns la niciun consens. „Ei au venit cu oferte foarte mici vizavi de salariile factorilor poştali. Un factor poştal câştigă între 1.400 şi 1.600 de lei brut. Aproape de salariul minim pe economie. Chiar am vorbit cu un factor poştal care duce ajutorul social şi mi-a spus că salariul lui este aproape de ajutorul social”, a precizat Angela Feier.
Citiți principiile noastre de moderare aici!