După o noapte petrecută în mină, minerii din Băiţa susţin că nu renunţă la această formă extremă de protest. Urmare a faptului că nu şi-au primit salariile de două luni, în situaţia în care sunt întreţinători unici de familie, ortacii încearcă să forţeze mâna patronatului din Suedia. Directorul general al Mineral Mining, Petru Jude, a declarat ieri după-amiază că situaţia rămâne neschimbată.„Nu s-au făcut paşi importanţi în încercarea de dialog pe care o avem”, spune directorul Jude.
Şi inspectorii de muncă s-au prezentat la societate ca urmare a sesizării venite din partea Instituţiei Prefectului şi a reporterilor mass media. Aceştia au discutat cu salariaţii, cu liderul sindical şi cu conducerea unităţii. Prin actul de control încheiat s-au dispus măsuri în sarcina societăţii pentru achitarea tuturor drepturilor salariale restante. Pe linia Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, ITM Bihor a comunicat printr-o adresă conducerii societăţii, atenţionarea faptului că, ţinând seama de specificul activităţii desfăşurate de societate, orice acţiune ce se va desfăşura la locurile de muncă de a căror conducere şi organizare răspunde, să se facă luându-se toate măsurile necesare în conformitate cu prevederile legale, astfel încât până la reluarea activităţii normale să se asigure securitatea şi sănătatea lucrătorilor. Pentru aceasta s-a dispus că, ori de câte ori va fi necesar, să se utilizeze inclusiv activitatea de salvare minieră. De asemenea s-a dispus conducerii societăţii să se ia măsurile legale ce se impun privind asigurarea gestionării materiilor explozive aflate în depozitul subteran, iar dacă situaţia o va impune să asigure, în condiţiile legii, transportul acestora în siguranţă şi depozitarea lor într-un depozit autorizat”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor semnat de directorul Mircea Matei.
Şi preşedintele
Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţârle, a atenţionat încă din iulie 2009 autorităţile de la Bucureşti în ceea ce priveşte dificultăţile ExploatăriiMiniere Băiţa. Chiar dacă obiectul demersului şefului judeţului era mina de uraniu, subiectul este acelaşi şi anume subvenţionarea mineritului. Ţârle a sperat să valorifice rădăcinile bihorene ale ministrului Vasile Blaga care ar fi urmat să-l sensibilizeze pe colegul său de la Economie, Adriean Videanu. Prin purtătorul său de cuvânt, Mircea Jacan, şeful CJ spune că nu abandonează ideea de lobby pentru relansarea mineritului în zona Băiţa. Ieri, după-amiază şi reprezentantul Guvernului în teritoriu, Gavrilă Ghilea a încercat să dezamorseze situaţia tensionată de la Băiţa.
Veronica Bursasiu
Citiți principiile noastre de moderare aici!