Nea Vasile Dinu din comuna Mârșa, județul Giurgiu, este unul dintre cei mai vestiți cântăreți din gură ai zonei, dar și un foarte bun țambalagiu. Cunoscut în toată țara, cât și în Europa, a ajuns, iată, la aproape 83 de ani, dar se prezintă într-o formă deosebită și abia așteaptă să vină în Oradea să vă cânte piese vechi tradiționale de pe Vlașca, dar și câteva hore și sârbe, pentru când se-ncinge treaba.
De-a lungul carierei a cântat în nenumărate țări, din Rusia până în Franța, din Grecia până în Germania. Pe lângă concertele cu taraful propriu a colaborat, printre alții, cu Taraf de Haidouks, Zdob și Zdub – cu care a lansat celebrul hit „Dimineața pe răcoare”, pe care o să-l auziți și în concert – și Nightlosers. Dar cea mai dragă amintire pentru el este atunci când i-a cântat Regelui Mihai în persoană la o întâlnire în Franța, în 1993.
În noiembrie 2018, Nea Vasile și băieții lui au intrat în studio și au înregistrat un CD pe care l-au lansat tocmai pe 1 Decembrie la Clubul Țăranului Român, din incinta muzeului cu același nume. Pe 16 iunie îl vor lansa și la Oradea, la Bistro Blues Caffe, de la ora 19:00.
Băieții lui, despre care spune că sunt „extraordinar de bunicei”, sunt: Nea Marin zis Bizon – acordeon și voce, Costică Dinu – țambal mare și mic, Tiu Zaharia – contrabas, Lilian Grigore – acordeon, Relu Ștefan – vioară. Aşadar, sunteţi aşteptaţi duminică, 16 iunie, să vă bucuraţi de o seară lăutărească veritabilă!
Citiți principiile noastre de moderare aici!