Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a condamnat, marţi, 12 ianuarie, statul român pentru discriminare religioasă faţă de parohia greco-catolică Sâmbăta, din Bihor. Statul român i-a refuzat bisericii nu numai dreptul de a folosi lăcaşul de cult, ci şi dreptul de a protesta în justiţie. Pentru aceasta statul român va avea de plătit despăgubiri în valoare totală de 15.000 de euro pentru discriminare religioasă faţă de biserica greco-catolică şi 7.700 de euro onorariul avocatului. De asemenea, magistraţii de la CEDO cred că legea română trebuie modificată, deoarece este inadmisibil ca aceasta să nu permită accesul la un tribunal.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!