În a doua zi a Festivalului de Teatru Internaţional Oradea, ediţia a VII-a, se vor juca două spectacole. Primul este înscris în concursul Festivalul de Teatru Scurt, şi se va juca la Sala Arcadia de la ora 17:00. Este vorba despre „Familia Tót” de Örkény István, regia Sânziana Stoican, spectacol al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Acţiunea piesei se desfăşoară în vara anului 1942, în localitatea Mátraszentanna. Familia Tót, o familie obişnuită, are un fiu pe frontul rusesc. De dragul lui, pentru a-i asigura protecţia superiorului direct, mama, tatăl şi sora sa îl găzduiesc vreme de două săptămâni pe Maior. Acesta soseşte la ei, cu o stare psihică precară, cu nervii zduncinaţi. Demersul familiei Tót este unul esenţial, căci de el depinde soarta fiului lor. Maiorul suspicios şi indignat la cel mai mic semn al oboselii, găseşte sensul şi frumuseţea vieţii în confecţionarea de cutii. Vizita lui spulberă însă ordinea şi liniştea familiei şi capătă semnificaţii profunde.
La Sala Mare, de la ora 19:00 se va juca spectacol „Navigatorul”de Conor McPherson, regia Cristian Juncu – Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania „Liviu Rebreanu”. Pentru rolul Mr. Lockhart din această piesă, actorul orădean Richard Balint a câştigat premiul UNITER la categoria Cel mai bun actor în rol secundar.
Acțiunea este plasată în Baldoyle, o suburbie din Dublin, în Ajunul Crăciunului. Piesa îl are în centru pe James „Sharky” Harkin, un alcoolic care locuiește cu fratele său orb și în vârstă – Richard Harkin. Pe măsură ce încearcă să stea departe de băutură pe perioada sărbătorilor, Sharky trebuie să îi țină piept irascibilului Richard, dar și propriei conștiințe care îl bântuie. Piesa a fost nominalizată la Premiile Tony și Premiul Olivier pentru Cea Mai Bună Piesă.
[related-post post_id=”2250883″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!