29.640.000 lei a primit Bihorul, după ce Guvernul a contractat credite bugetare ca să salveze momentan sistemul sanitar de la faliment. Din aceşti bani, bihorenii cu probleme de sănătate ar trebui să aibă acces ca până acum la servicii medicale gratuite la spitale, laboratoare, medici de familie, până la 31 decembrie 2009. Dacă suma nu va ajunge, spitalele şi ceilalţi pioni din sistemul sanitar bihorean pot contracta credite de angajament, dar nu mai mult de 62.840.000 lei, în total.
Şefa CAS, Emilia Gogoneaţă, susţine că Guvernul a promis că va lichida aceste credite bugetare în primele trei luni din 2010, dar evită să spună ce se va întâmpla dacă aceste datorii nu se vor achita, la fel ca arieratele din 2005 la unele spitale din Bihor.
Cel mai grav este că farmaciile riscă să se închidă fiindcă nu primesc niciun sfanţ din creditele bugetare garantate de Guvern, iar bolnavii vor fi lăsaţi fără compensate.
Preşedintele Casei de Asigurări de Sănătate Bihor, Emilia Gogoneaţă, a explicat că intrarea statului în credit bugetar e pe moment singura soluţie pentru ca să se ofere cu continuitate servicii medicale populaţiei asigurate până în 31 decembrie 2009. Dacă sumele împărţite spitalelor, medicilor de familie, laboratoarelor şi Ambulanţelor nu vor ajunge, acestea pot face ele însele credite de angajament, în baza cărora pot presta servicii medicale către pacienţi. Gogoneaţă a spus că Guvernul ar urma să plătească creditele bugetare în primele trei luni din anul viitor.
Farmaciile afectate
Creditul bugetar nu a fost făcut însă şi pentru farmacii, informează şefa CAS Bihor. Potrivit acesteia, farmaciile au doar facilitatea de a plăti la furnizori care le aprovizionează cu medicamente spre eliberare compensată nu la 60 de zile ca până acum ci la 180 de zile de la data validării facturilor aduse la CAS (excepţie fac medicamentele pentru pensionarii cu pensie sub 700 lei, compensate 90% astfel: 50% de CAS şi 40% de Ministerul Sănătăţii). Preşedintele Gogoneaţă a declarat că nu ştie cum se vor descurca farmaciştii cu banii de medicamente până la finele anului. „Farmaciile mai mari ar putea intra în credite, dar precis nu aş putea spune cum se vor putea descurca farmaciile. Se mai caută soluţii şi la această oră”, a spus Gogoneaţă, care speră că se vor mai colecta niscaiva bani la CAS Bihor şi că poate se vor mai opera la nivel naţional „ceva” rectificări bugetare în acest an.
Executări silite
În speranţa că va mai economisi bani, CAS Bihor va trece în perioada imediat următoare la executări silite. Gogoneaţă a anunţat că la această oră mai sunt circa 10.000 de persoane fizice care au datorii la fondul asigurărilor de sănătate şi că zilele următoare aceştia vor începe să primească somaţii. Gogoneaţă a explicat că CAS Bihor nu are o bază de date cu cei ce sunt PFA, dar că anul acesta a primit o bază de date de la A.N.A.F. cu restanţierii din 2004 încoace. Pentru ca să nu li se prescrie întârzierea, cei care nu au plătit în ultimii cinci ani vor primi somaţie de plată şi astfel mai sunt încă pasibili şi de penalităţi alţi cinci ani de acum încolo. „Aşa se face că anul acesta am încasat mai mult decât anul trecut, şi că din 100.000 de restanţieri au mai rămas vreo 10.000”, a spus Gogoneaţă. În opinia ei, şansa ca restanţierii să îşi plătească dările la Asigurările de Sănătate ar fi mult mai mare dacă nu li s-ar mai calcula penalităţi, „în această perioadă de criză”.
Nicio reformă
Gogoneaţă spune că e conştientă că a fost numită pe criterii politice, ieri încă nu fusese anunţată că va fi schimbată cu PDL-istul dr. Nicuşor Lepădatu, dar susţine că e pregătită să debarce. Provenită din mediul privat, Gogoneaţă spune că înţelege acum mecanismele financiare ale sistemului sanitar şi că munca la CAS Bihor a fost o experienţă nouă pentru ea.
În opinia ei, „nu s-a făcut nicio reformă în sistemul sanitar românesc şi implicit nici în cel bihorean” în ultimii 20 de ani şi susţine, ca alţi medici, că reformarea adevărată a sistemului va implica închideri de spitale în judeţ, dotări la nivel de ambulatoriu, introducerea sistemului de co-plată, apariţia pachetului minimal de servicii medicale gratuite etc. „La ora actuală cheltuielile cu utilităţile, cu personalul, cu unele servicii nerentabile sunt prea mari şi încarcă şi mai mult bugetul CAS”, a spus Gogoneaţă care nu neagă că reformarea sistemului sanitar care se impune va fi dureroasă pentru unii dar absolut vitală pentru asiguraţi.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!