Joi dimineaţă de la ora 8:00 pe teritoriul judeţelui Bihor şi la Hajdu Bihar (Ungaria) s-a organizat o acţiune de amploare a poliţiştilor de la noi şi din Ungaria. Oamenii legii au vânat persoanele şi bunurile dateîn urmărire şi au vrut să prevină şi cauzele accidentelor rutiere, îndeosebi viteza – care este prima cauză a accidentelor comise în Bihor şi la Hajdu Bihar. Poliţiştii bihoreni şi cei din Ungaria au urmărit şi să prevină accidentele rutiere colective, în care sunt implicate maşinile de transport persoane şi marfă.
În oglindă
Acţiunea s-a desfăşurat identic, în oglindă, pe E 60 (şi drumurile publice) şi a fost organizată de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor şi Căpitănia de poliţie Berretyoujfalu – Ungaria, care cooperează de mai mult timp. Misiunea s-a derulat cu implicarea poliţiştilor Serviciului Poliţiei Rutiere, ai Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Bihor şi ai poliţiştilor de ordine publică de la posturile de poliţie din Zona Metropolitană Oradea (Poliţia Municipiului Oradea, posturile de poliţie Borş, Oşorhei etc.) precum şi ai omologilor din Ungaria.
Roadele acţiunii comune au fost furnizate ulterior de către lt. col. dr. Lingvai Csaba, şeful Căpităniei de Poliţie Berretyoujfalu, şeful Poliţiei Bihor, comisarul şef Adrian Bucur şi şeful Poliţiei Rutiere Bihor, comisarul şef Dorin Sava.
Misiunea de joi s-a desfăşurat şi cu ajutorul reprezentanţilor A.R.R. Bihor, care au verificat şoferii de transport marfă şi şi cu sprijinul colegilor de la Administraţia Naţională a Drumurilor, care au verificat dacă se respectă greutatea maşinilor pe axă.
Otilia Şandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!