Duminică, pe raza municipiului Oradea au fost organizate acţiuni pentru promovarea campaniei „Votul ilegal înseamnă închisoare!” în locuri cu densitate mare a populaţiei. Organizatorii au fost prezenţi în Piaţa duminicală Ocska, în zona adiacentă a pieţii şi în parcarea supermarket – ului Real, în staţiile mijloacelor de transport în comun din oraş şi în zona adiacentă Universităţii Oradea. Activităţile au constat în distribuirea fluturaşilor campaniei şi informarea cetăţenilor cu privire la prevederile legale în materie şi la riscurile pe care le presupune nerespectarea legii electorale. La acţiune au participat reprezentanţi ai IPJ Bihor, împreună cu reprezentanţii ai Jandarmeriei Bihor şi cei ai ISU Crişana.
Campanie cu repetiţie
Campania va continua şi miercuri, cu acţiuni în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, începând cu ora 11:00. Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul I.P.J. Bihor se vor deplasa în Punctul de Trecere a Frontierei Borş, unde, alături de reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Bihor, vor desfăşura o acţiune cu caracter preventiv şi de informare, în cadrul campaniei. Poliţiştii bihoreni vor purta discuţii cu persoanele care intră în ţară prin Borş, le vor înmâna fluturaşii campaniei şi îi vor consilia cu privire la consecinţele votului ilegal. Pentru promovarea campaniei, judeţului nostru i-au fost repartizate 3.000 de afişe şi 30.000 de fluturaşi, materiale promoţionale care sunt folosite în cadrul acţiunilor preventive organizate în cadrul campaniei, de toate structurile subordonate MAI din judeţ.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!